Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alexander McQueen şi Bruce Oldfield, designerii britanici la care au apelat prinţesa Kate şi Camilla pentru ţinutele din ziua încoronării

people.com
charles incoronare

Pe lângă uniformele şi ţinutele tradiţionale încărcate de istorie, omniprezente la încoronare, Regina Camilla şi Prinţesa Kate de Wales au optat pentru designeri britanici care să le creeze rochiile la ceremonia de încoronare, sâmbătă, potrivit AFP, potrivit news.ro.

Rochia reginei a fost realizată de Bruce Oldfield, un designer de modă în vârstă de 72 de ani, care a creat deja multe rochii pentru Camilla.

Însă alegerea lui Bruce Oldfield a fost o surpriză în Marea Britanie, el devenind celebru pentru colaborarea cu Prinţesa Diana, fosta soţie a lui Charles. În anii 80, el a conceput zeci de rochii de seară pentru ea, inclusiv unele dintre cele mai faimoase şi pline de farmec.

„I-am oferit Dianei farmec şi Camillei încrederea”, a spus el în 2014.

Rochia Camillei, de culoarea fildeşului, a îmbinat broderia florală argintie şi aurie, într-o croială sobră. A fost brodată cu flori sălbatice britanice, inclusiv margarete şi flori de nu-mă-uita.

Rochia a fost croită dintr-o ţesătură de mătase cu un finisaj strălucitor, şi ţesută de Stephen Walters în Suffolk, Anglia, a precizat Palatul Buckingham.

Kate a apărut într-o ţinută flamboiantă, în culorile drapelului britanic. Roba ei de culoarea fildeşului era acoperită de mantia Ordinului Regal Victorian. Rochia ei a fost concepută de Alexander McQueen, care i-a creat şi rochia de mireasă, în 2011. O rochie din mătase ivoire, cu broderie din fir argintiu şi modele de trandafiri, ciulini, narcise şi trifoi.

Cerceii ei, din perle şi diamante, i-au aparţinut Dianei.

Prinţesa Charlotte a purtat şi o rochie şi o pelerină Alexander McQueen.

Încoronarea a dat de lucru celor mai vechi ateliere englezeşti. Tunica de încoronare a lui Charles, de exemplu, a fost făcută de Ede şi Ravenscroft, cunoscut ca fiind cel mai vechi croitor din Londra, de peste 330 de ani.

Acest atelier a realizat articole de îmbrăcăminte pentru fiecare încoronare britanică de la cea a Regelui William şi a Reginei Maria în 1689, potrivit Palatului Buckingham.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.