IPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, la slujba de Înviere, mesaj despre pace şi responsabilitate într-un context global tensionat

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 12-04-2026 08:30

Article thumbnail

Sursă foto: basilica.ro

Peste 5.000 de buzoieni s-au adunat în noaptea de Paşte în faţa Catedralei Arhiepiscopale „Înălţarea Domnului” din Buzău, unde Înaltpreasfintitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a transmis, după slujba de Înviere pe care a oficiat-o alături de un sobor de preoţi, un mesaj cu puternice accente asupra realităţilor contemporane, marcate de conflicte, crize şi incertitudini globale.

În cuvântul său pastoral, ierarhul a făcut referire directă la contextul geopolitic actual, dominat de războaie şi tensiuni internaţionale, subliniind impactul dramatic asupra populaţiei civile. Acesta a vorbit despre „uriaşe distrugeri materiale şi pierderi de vieţi omeneşti”, dar şi despre efectele economice generate de criza energetică globală, care afectează întreaga omenire, potrivit news.ro.

Arhiepiscopul a atras atenţia că evenimentele din ultimele luni, inclusiv conflictele din Orientul Mijlociu şi războiul din Ucraina, generează teamă şi incertitudine, accentuate de experienţele recente precum pandemia. În acest context, el a evidenţiat vulnerabilitatea societăţii moderne în faţa unor crize majore, arătând că sentimentul de nesiguranţă este resimţit tot mai acut la nivel global.

Arhiepiscopul a criticat liderii politici

Totodată, Ciprian a criticat tendinţa liderilor politici de a recurge la forţă şi violenţă pentru rezolvarea conflictelor, afirmând că „ambiţia şi încrederea absurdă în puterea armelor” nu fac decât să amplifice suferinţa şi deznădejdea. În opinia sa, războaiele sunt rezultatul direct al unor interese egoiste şi al dorinţei de putere, transformând viaţa umană într-o „monedă de schimb”.

Mesajul transmis credincioşilor a pus accent pe nevoia de echilibru, responsabilitate şi solidaritate într-o lume tot mai fragmentată. Arhiepiscopul a subliniat că adevărata putere nu constă în dominaţie sau control, ci în capacitatea de a evita violenţa şi de a menţine coeziunea socială.

În final, ierarhul a făcut apel la calm şi discernământ în faţa valului de informaţii şi temeri care circulă în societate, îndemnând la păstrarea lucidităţii şi la evitarea panicii colective.

Google News
Comentează
București
Temperatură7°C
Senin
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri