Deputatul PNL Alexandrin Moiseev le cere tuturor factorilor de decizie ca în actualul context internațional să susține Ucraina necondiționat.
`Ucraina trebuie susținută necondiționat. Pentru că miza acestui război este mult mai mare decât granițele actuale ale Ucrainei. Este însăși securitatea Europei.
Să nu ne amăgim: chiar dacă războiul se poartă între Ucraina și Federația Rusă, consecințele lui depășesc cu mult teritoriul celor două state.
Incidentele care afectează securitatea României și Bulgariei, inclusiv cele provocate de drone care pătrund în spațiul aerian al statelor membre NATO și UE, ne arată că amenințarea nu este una foarte îndepărtată. Iar securitatea navigației în Marea Neagră este o preocupare directă pentru toate statele riverane.
Rusia nu se oprește la granițele Ucrainei atunci când își proiectează forța și își urmărește obiectivele pe termen lung.
Să ne punem, așadar, o întrebare simplă: ce se va întâmpla cu noi dacă Ucraina va fi înfrântă?
Republica Moldova ar deveni și mai vulnerabilă în fața presiunilor rusești, iar România s-ar putea trezi în fața unei amenințări militare și strategice mult mai apropiate. Nu este o certitudine că Rusia va ataca România, dar cine ne poate garanta că, după ce ar obține ceea ce dorește în Ucraina, nu ar încerca să-și extindă din nou influența și pretențiile teritoriale?
Ne garantează cineva că mâine Rusia nu va dori „puțin pământ” și de la noi?
Istoria ne-a învățat că pacea nu se păstrează prin naivitate, prin concesii făcute agresorului sau prin abandonarea celor atacați. O pace durabilă se construiește prin solidaritate, descurajare și respectarea dreptului internațional.
De aceea, sprijinirea Ucrainei nu este un act de caritate și nici o alegere între interesele noastre și interesele altora. Este o decizie care privește direct securitatea României, viitorul Republicii Moldova și stabilitatea întregului continent european.
Ucraina trebuie ajutată să reziste și să-și apere libertatea și integritatea teritorială. Rusia trebuie oprită din politica sa de agresiune și de extindere a sferelor de influență în Europa.
Pentru că nu putem vorbi despre o Europă sigură dacă permitem ca un stat să-și impună voința prin forță asupra vecinilor săi.
Astăzi, susținerea Ucrainei înseamnă și apărarea propriei noastre libertăți.`, a scris el pe pagina sa de Facebook.




























