Alexandru Cumpănașu, achitat de Tribunalul București în dosarul DNA, după cinci ani

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 18-06-2024

Actualizat: 18-06-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Alexandru Cumpănașu, fost candidat la alegerile prezidențiale și fondator al Coaliției Naționale pentru Modernizarea României, a fost achitat de Tribunalul București în dosarul în care DNA îl acuza de participație improprie (în forma instigării) la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene. Judecătorul a ajuns la concluzia că nu există vinovăție. Sentința poate fi atacată cu apel.

  • Solutia pe scurt: În baza art.396 alin.5 C.proc.pen. rap. la art. 16, alin.1, lit.b), teza a II-a Cod pr. penală achită pe inculpatul Cumpăna?u Alexandru pentru săvâr?irea infrac?iunii de participa?ie improprie (în forma instigării) la folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art.52 alin.3 C.pen. raportat la art. 181 alin. 1 din Legea nr.78/2000, întrucât fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege. În temeiul art. 275, alin.3 Cod pr. Penală cheltuielile judiciare avansate de stat ămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronun?ată astăzi, 18.06.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.

Ce susținea DNA

În rechizitoriul transmis judecătorilor procurorii DNA notau că în cursul anului 2016, în contextul implementării de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în parteneriat cu Școala Națională de Studii Politice și Administrative a proiectului finanțat din fonduri europene ce avea ca obiect „Consolidarea cadrului pentru creșterea calității serviciilor publice și pentru stabilirea dezvoltării la nivel local”, Alexandru Cumpănașu l-ar fi determinat pe responsabilul de proiect să-l angajeze pe un post de expert IT, în condițiile în care acesta nu îndeplinea cerințele fișei postului (acelea de a deține o diplomă de studii universitare și de a avea experiență în specialitate de minim 1 an). Ulterior, deși inculpatul ar fi promis de mai multe ori că va aduce documentele respective care să ateste îndeplinirea condițiilor de angajare, nici până la data finalizării proiectului nu a făcut acest lucru. Ca urmare a demersurilor menționate mai sus, DNA susține că Alexandru Cumpănașu ar fi obținut pe nedrept suma de 308.630 lei cu titlu de retribuție pentru activitatea depusă în calitate de expert IT în proiectul respectiv.

Reacția lui Alexandru Cumpănașu după trimiterea în judecată

„Pentru mine este o veste bună faptul că Parchetul a dispus trimiterea către instanță a dosarului. În acest fel voi putea să îmi demonstrez nevinovăția în fața instanței și am toată încrederea că justiția va face dreptate. În ultimii 3 ani și jumătate această situație mi-a creat foarte multe prejudicii și am solicitat prin adresa scrisă către DNA Constanța clarificarea și urgentarea acestei spețe fie prin clasare, fie prin trimitere în judecată, fiind în permanență la dispoziția acestora. Menționez că pe parcursul celor 3 ani și jumătate am beneficiat de respectul cuvenit oricărui cetățean din partea structurii de Parchet menționate.

În relația cu SNSPA nu am prezentat niciun document care să ateste altă pregătire educațională decât cea pe care o aveam la momentul respectiv și nu am realizat nicio promisiune verbală cu privire la transmiterea ulterioară a unor documente suplimentare necesare angajării. "Argumentul" angajării pe baza de promisiuni verbale nu este numai hilar, ci și ilegal. Art. 30 alin. 1 din Codul Muncii prevede clar și fără echivoc procedura de încadrare a unei persoane pe post în cadrul unei instituțîi publice (concurs sau examen, comisie de analiză și selecție a dosarelor etc.). De asemenea, ROF-ul instituției prevede obligativitatea avizării de către structura de specialitate – direcția de resurse umane – a documentelor de angajare, ulterior analizei documentelor depuse de candidat, în vederea respectării condițiilor de încadrare pe post. De asemenea, art. 16, alin. 3 din Codul Muncii prevede expres obligativitatea că un exemplar original al documentelor de angajare (CIM și fișa postului) să ii fie înmânat angajatului, lucru pe care reprezentanții instituției nu l-au respectat. Restul aspectelor le voi detalia în sala de judecată”, afirma Alexandru Cumpănașu, într-o declarație transmisă stiripesurse.ro, în decembrie 2022.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri