Primele meciuri din Liga I care vor beneficia de arbitrajul video se vor disputa la începutul lunii iulie 2022, a anunţat, joi, Alexandru Deaconu, reprezentantul Comisiei Centrale a Arbitrilor care se ocupă de implementarea acestui sistem, conform agerpres.
"Având în vedere că toate lucrurile funcţionează normal până în acest moment, sunt convins că vom reuşi să ne încadrăm în obiectivul stabilit la începutul acestui proiect, şi anume ca primele jocuri oficiale cu sistemul VAR să fie la începutul lunii iulie anul viitor", a declarat Deaconu.
Reprezentanţii cluburilor din Liga I au participat joi la o întâlnire cu membrii Comisiei Centrale a Arbitrilor pentru a se familiariza cu sistemul arbitrajului video.
"În urma invitaţiei din partea Federaţiei Române de Fotbal, prin Comisia Centrală a Arbitrilor, a Ligii Profesioniste de Fotbal şi a EAD, deţinătorii de drepturi TV, 13 din cele 16 cluburi din Liga 1 au fost reprezentate la un eveniment în care a fost prezentat sistemul VAR. Conducătorii cluburilor din Liga 1 au intrat în camera VAR din sediul CCA şi au asistat în timp real la analizarea mai multor situaţii de joc de către arbitrii aflaţi în pregătire, s-au familiarizat cu procedura de intervenţie şi au primit răspuns la toate curiozităţile. Întâlnirea s-a mutat apoi în sala 'Nicolae Dobrin', unde liderul proiectului VAR, Alexandru Deaconu, le-a explicat în detaliu participanţilor situaţiile în care poate interveni VAR, le-a arătat exemple şi dialoguri între arbitri VAR şi 'central' din diferite competiţii şi a oferit cele mai noi informaţii despre viitoarele etape din pregătirea arbitrilor români", se arată într-un comunicat al Federaţiei Române de Fotbal.
Preşedintele FCSB, Valeriu Argăseală, consideră că odată cu implementarea acestui sistem va fi o presiune mai mare asupra arbitrilor asistenţi: "Avantaje sunt, pentru că se încearcă eliminarea greşelilor, chiar dacă în prima parte a implementării sistemului VAR mai există discuţii. Cred că acum este o presiune mai mare pe arbitri asistenţi, pentru că trebuie să fie foarte atenţi la situaţia care este în teren, dar în aceeaşi măsură trebuie să îşi asume alte sarcini pe care le au în noul sistem VAR".
Directorul general al clubului Farul Constanţa, Cristian Bivolaru, a afirmat că energiile folosite acum pentru a analiza greşelile de arbitraj vor fi folosite ulterior în folosul fotbalului.
"Am aflat lucruri noi, din sezonul viitor nu vor mai exista problemele cu care ne confruntăm în ultimele sezoane. Ţinând cont de specificul naţiei noastre, o naţie de specialişti în mai multe domenii şi în special fotbal, cred că va fi un moment foarte important, pentru că energiile vor putea fi canalizate spre lucruri mai folositoare fotbalului", a declarat Bivolaru.
Preşedintele CCA, Kyros Vassaras, a precizat că reprezentanţii cluburilor din Liga I au fost de acord cu propunerea de a se folosi opt camere video pentru imaginile care vor fi ulterior analizate.
"Am apreciat faptul că toate părţile implicate au fost de acord cu propunerea noastră de a avea un număr de opt camere care să furnizeze imaginile necesare în camera VAR. Vom prezenta protocolul VAR şi toate informaţiile necesare tuturor cluburilor din timp, pentru a fi pregătiţi la startul noului sezon", a declarat Vassaras.
Alexandru Deaconu, reprezentantul Comisiei Centrale a Arbitrilor care se ocupă de implementarea VAR, spune că totul este în grafic
Explorează subiectul
Articole Similare

25
Victorie importantă pentru Petrolul cu FC Argeş
25

49
Chivu i-a lăsat fără cuvinte pe jurnaliștii italieni: Încă vorbim despre aceleași lucruri și ne plângem mereu
49

55
Chinul nu s-a încheiat. Lindsey Vonn spune că mai are nevoie de cel puţin încă două operaţii
55

68
TAS a dat verdictul. A respins apelul ucraineanului descalificat din cauza unei căşti comemorative
68

1.264
Ana Bărbosu va fi apărată de avocatul Simonei Halep. După ce a pierdut medalia olimpică, acum gimnasta riscă să fie suspendată
1.264

46
Oţelul Galaţi, după ce Tribunalul Galaţi a dispus la 4 februarie deschiderea procedurii insolvenţei: Decizia a fost suspendată
46

16
Tricolorele la snowboard cross: Kata Mandel - locul 24, Henrietta Bartalis - locul 31
16

18
Athletic Bilbao a primit interzis la transferuri până în 2028
18

41
Europarlamentarii cer reintegrarea ucraineanului Vladislav Heraskevich în competiţia de skeleton de la JO
41

16
Biatlonistul Quentin Fillon Maillet, campion olimpic pentru a patra oară. Poziţiile ocupate de români la 10 km sprint
16

75
Sportivii români care au participat la o competiție în Rusia nu vor fi suspendați
75

31
Schi fond: Johannes Klaebo a egalat recordul de medalii de aur la Jocurile Olimpice de iarnă
31

69
Jocurile Olimpice de iarnă - O sportivă depistată pozitiv a primit permisiunea să concureze
69

















Comentează