Fostul căpitan al Universității Craiova s-a adaptat perfect la gruparea din Major Soccer League
Alexandru Mitriţă (24 de ani) a debutat la New York City în MLS şi a dat o pasă decisivă în meciul cu Orlando City, încheiat 2-2. Americanii l-au remarcat încă de la primul meci pe "Piticul atomic", iar oficialii de la New York l-au lăudat pe fostul star al Craiovei pe sie-ul oficial al clubului, după primele minute oficiale ca fotbalist în America, conform Mediafax.
Mitriţă i-a pasat decisiv într-un mod genial lui Ring, care a marcat golul de 2-0. Din păcate pentru Mitriţă, echipa sa a fost egalată, iar partida s-a încheiat 2-2. În partea a doua, Mitriţă putea înscrie, dar şutul său din careu a fost blocat de un adversar.
Americanii de la New York City au avut doar cuvinte de laudă pentru Mitriţă, pe care-l consieră omul meciului: "Internaţionalul român a reuşit o performanţă remarcabilă la debutul în MLS şi a contribuit decisiv la marcarea celui de-al doilea gol al echipei. Totodată, a oferit câteva momente de virtuozitate în timpul celor 90 de minute de joc.
Mitriţă putea fi decisiv şi în finalul partidei, dar portarul advers i-a refuzat golul", au scris cei de la New York City FC pe site-ul oficial.
Comentează