Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a fost convocat de urgență la guvern, după discuția cu liderul PSD, Sorin Grindeanu. Votul din comisia de buget-finanțe pentru bugetul pe anul 2026 s-a blocat după ce PSD a părăsit ședința.
Dezbaterile proiectului de buget au intrat în impas, marți, la Parlament
După scandalul din comisiile de buget-finanțe, liderii tuturor partidelor parlamentare au mers în biroul președintelui Camerei Deputatilor, Sorin Grindeanu, pentru a găsi o rezolvare. La discuție a participat inclusiv ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
Bugetul nu poate fi votat fără acordurile din comisia de buget -finanțe.
PNL și PSD duc contre dure pe bugetul pentru 2026, din cauza amendamentelor care vizează susținerea românilor cu venituri mici. Dacă PSD cere măsuri de susținere pentru pensionari, cei de la PNL spun că în buget nu există surse de finanțare.
Teoretic, bugetul trebuie să fie dezbătut astăzi în plenul Parlamentului
Parlamentul dezbate astăzi bugetul de stat și pe cel al asigurărilor sociale pentru 2026. Votul final este programat pentru joi.
Proiectele privind bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale ajung miercuri în dezbaterea comună a Camerei Deputaților și Senatului, începând cu ora 16:00, după parcurgerea etapelor din comisiile de specialitate și din cele de buget-finanțe.
Documentele, aprobate anterior de Guvern, au fost trimise Parlamentului la finalul săptămânii trecute. Termenul limită pentru depunerea amendamentelor a fost luni, la ora 13:00, iar o parte dintre acestea au fost acceptate ulterior în cadrul comisiilor reunite de buget-finanțe.
Luni seară, între orele 18:00 și 22:00, comisiile de specialitate s-au reunit pentru a analiza și aviza proiectul de buget, care a fost apoi transmis mai departe comisiilor de buget. În acest interval, fiecare ordonator principal de credite a fost audiat, iar documentul a primit avize favorabile.
Comisiile reunite de buget-finanțe au continuat dezbaterile marți și au aprobat alocările bugetare pentru fiecare ordonator de credite, urmând ca discuțiile să se finalizeze miercuri dimineață.
Ce bugete au fost deja aprobate
În prima zi a discuţiilor au fost aprobate bugetele unor instituţii precum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională, Consiliul Legislativ, CNSAS, Avocatul Poporului şi Consiliul Naţional al Audiovizualului.
După această etapă, proiectele intră în dezbaterea plenului comun, unde vor fi susținute amendamentele depuse. Ședința începe miercuri după-amiază și continuă joi, când este așteptat votul final.





























Comentează