Fundaşul Alexandru Paşcanu a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că Rapid şi Universitatea Craiova sunt cele mai în formă echipe din Superliga de fotbal a României şi merită să ocupe primele două poziţii în clasament, potrivit news.ro
"Sper să fie un meci frumos, suntem două echipe bune, cele mai în formă din campionat. Craiova este şi pe hârtie pe primul loc şi cu siguranţă nu va fi un meci uşor. Cred că suntem două echipe diferite. Craiova îşi creează foarte multe ocazii, iar noi de-a lungul sezonului am fost la marcarea golurilor mult mai buni decât în alţi ani. Cred că am profitat mult în acest an şi am crescut mult faţă de anul trecut. Dar cred că suntem două echipe care îşi merită locul în clasament. Dacă ne uităm pe clasament, da, suntem favoritele la titlu, dar mai e un meci din sezonul regulat, apoi începe un campionat nou", a declarat Paşcanu.
El se aşteaptă o o luptă dificilă în play-off, înjumătăţirea punctelor înăsprind cursa pentru câştigarea titlului de campioană.
"În play-off va fi o luptă grea şi dacă nu era FC Argeş şi era o altă echipă ar fi fost o luptă la fel de interesantă. Cred că în fiecare an este la fel şi e făcut de aşa natură să fie interesant, pentru că se înjumătăţesc punctele şi rămân rămâne totul la un meci două diferenţă. Eu cred că se va juca totul până în ultima clipă, pentru că sunt echipe foarte echilibrate şi va fi totul foarte strâns. Nu se va şti niciodată ce se va întâmpla şi cred că va fi un play-off foarte interesant", a mai spus Paşcanu. .
Jucătorul rapidist s-a arătat încântat de decizia conducerii clubului de a juca toate meciurile de pe teren propriu din play-off pe stadionul Giuleşti: "E foarte important pentru noi că suporterii vor fi alături, sunt sigur că vor face diferenţa mâine şi pentru noi este un mare avantaj. Cred că va conta foarte mult că vom juca toate meciurile din play-off în Giuleşti. Şi eu şi colegii mei suntem foarte fericiţi că s-a luat decizia asta, pentru că ne avantajează foarte mult".
Echipa de fotbal Rapid va întâlni formaţia Universitatea Craiova, duminică, de la ora 20:00, pe stadionul Giuleşti, într-un meci din cadrul etapei a 30-a a Superligii, ultima a sezonului regulat.





























Comentează