Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alexandru Rafila anunță că România va dona vaccinurile anti-COVID nefolosite

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că România, la fel, ca de altfel celelalte state europene, va redirecţiona vaccinurile anti-COVID nefolosite către mecanismul COVAX al Organizaţiei Naţiunilor Unite sau le va dona către alte state membre, aşa cum s-a discutat recent în cadrul reuniunii miniştrilor sănătăţii din Uniunea Europeană.

„Atât timp cât va exista interes în Uniunea Europeană pentru dozele de vaccin din România care sunt în exces, vom face demersuri ca să le putem vinde. Dacă însă la acest lucru, la un moment, dat, nu va mai fi posibil, vom accesa toate căile care au fost stabilite la nivel european şi la nivelul Naţiunilor Unite privind donarea acestor vaccinuri”, spune Rafila, potrivit news.ro.

„Campania de vaccinare este cea pe care o cunoaşteţi dumneavoastră, nu vreau să fac comentarii legate de succesul sau insuccesul acestei campanii de vaccinare. Am reuşit să vaccinăm 50% din populaţia adultă a României, este mai puţin decât au reuşit alte ţări. În ceea ce priveşte utilizarea vaccinurilor, s-a discutat asta şi la reuniunea miniştrilor sănătăţii din Uniunea Europeană. Cantităţile de vaccin rămase neutilizate la nivelul fiecărui stat membru – pentru că ştiţi că a fost vorba de un contract general al Uniunii cu producătorii de vaccin – vor fi redirecţionate către mecanismele Naţiunilor Unite - COVAX sau către donaţii către alte state membre. Noi am reuşit un lucru bun, zic eu, dincolo de donaţii, încă din a doua lună a mandatului meu am reuşit să direcţionăm către Germania, prin vânzare, nu prin donaţie, o cantitate de cinci milioane de doze de vaccin.

Atât timp cât va exista interes în Uniunea Europeană pentru dozele de vaccin din România care sunt în exces, vom face demersuri ca să le putem vinde. Dacă însă acest lucru, la un moment, dat, nu va mai fi posibil, vom accesa toate căile care au fost stabilite la nivel european şi la nivelul Naţiunilor Unite privind donarea acestor vaccinuri încât până la sfâşitul acestui an- asta este ţinta legată de sfârşitul acestei pandemii - 70% din populaţia globală să fie vaccinată”, a declarat Alexandru Rafila sâmbătă, la Bistriţa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.