Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alexis Sanchez nu mai este dorit de Solskjaer la Manchester United

www.sport1x2.ro
Alexis Sanchez

Zilele lui Alexis Sanchez la Manchester United sunt numărate. Cel puțin așa susțin jurnaliștii de la metro.co.uk, care notează că tehnicianul grupării de pe Old Trafford, Ole Gunnar Solskjaer, este disperat să scape de jucătorul chilian, potrivit Mediafax.

Englezii precizează că Sanchez nu a fost niciodată preferatul antrenorului norvegian, de când acesta a preluat banca tehnică a lui United, în decembrie 2018, după demiterea lui Jose Mourinho. În plus, atacantul în vârstă de 30 de ani, a avut un conflict cu puștiul de 17 ani Mason Greenwood, în timpul unui antrenament.

Agentul lui Alexis a început discuțiile cu formația Inter Milano, dar mutarea acestuia nu va fi ușoară, având în vedere pretențiile financiare pe care le are jucătorul. Sanchez câștigă 400.000 de lire pe săptămână, plus alte bonusuri și are și o primă pe aparție de 75.000 de lire.

Fotbalistul nu a evoluat pentru United în victoria în fața lui Chelsea, scor 4-0, de duminică. Alexis Sanchez nu a fost convocat, se recuperează pentru a ajunge la nivelul colegilor săi din punct de vedere fizic.

Citește și: Dan Petrescu, la două victorii să devină cel mai bun antrenor român în meciurile internaționale

"Alexis a venit la echipă și s-a antrenat bine. Este cu patru sau cinci săptămâni în spatele băieților", a spus Ole Gunnar Solskjaer, în urmă cu o săptămână.

Sanchez a înscris un singur gol în 16 meciuri pentru Manchester United din decembrie 2018, atunci când Solskjaer a venit pe banca de pe Old Trafford.

În sezonul trecut, chilianul a jucat 27 de partide şi a reuşit doar două goluri şi patru pase de gol.

Fotbalistul în vârstă de 30 de ani este la United din ianuarie 2018, când a fost implicat în schimbul cu Henrikh Mkhitaryan, ajuns în locul său la Arsenal.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.