Prin Turneul Internaţional Stradivarius 2022 - "Paganini Magic" - ce va debuta duminică, 26 iunie, la Oradea, violonistul Alexandru Tomescu şi chitaristul Dragoş Ilie vor împlini, peste secole, una dintre ultimele dorinţe ale lui Paganini: un turneu de vioară şi chitară.
"Numele lui Niccolo Paganini aproape că nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este considerat magicianul viorii, cel care a produs o adevărată revoluţie în muzică şi cel a cărui virtuozitate nu a fost niciodată egalată. Puţină lume ştie, însă, despre pasiunea sa pentru chitară, instrument care în secolul XIX cunoştea o popularitate greu de imaginat în ziua de azi. Paganini, însuşi, consideră chitara ca fiind Regina sa - şi nu vioara! Turneul Stradivarius din acest an va împlini un proiect al lui Paganini din ultimele sale zile de viaţă, pe patul de moarte, răpus de tuberculoză. Marele artist plănuia un turneu de vioară şi chitară, împreună cu bunul său prieten. Moartea însă nu a mai aşteptat. Pot spune că sunt extrem de emoţionat să ştiu că peste secole pot duce la îndeplinire una dintre ultimele dorinţe ale magicianului viorii: un turneu în care sunetul viorii va întâlni sunetul chitării," a declarat, într-un comunicat, Alexandru Tomescu.
Turneul Internaţional Stradivarius 2022 dedicat lui Paganini va începe duminică, pe 26 iunie, în Catedrala Greco-Catolică "Sfântul Nicolae" din Oradea, urmând alte 14 concerte în diferite oraşe din ţară, până în 16 iulie.
Violonistul a precizat că, în această ediţie, va cânta, în primă audiţie, împreună cu muzicianul Dragoş Ilie, o serie de sonate pentru vioară şi chitară clasică, semnate de Niccolo Paganini, un concert în care sunetul muzicii va întâlni spectacolul luminii, printr-un concept de light design de excepţie.
"Mă bucur din tot sufletul să îl am alături de mine pe Dragoş Ilie, un muzician remarcabil şi un artist de primă mână, câştigător a numeroase premii naţionale şi internaţionale, care a ales să trăiască şi să studieze în SUA. Special pentru Turneul Stradivarius, Dragoş revine în România, ocazie rară de a-l asculta live, la chitară clasică, la noi acasă," a subliniat Alexandru Tomescu.
La rândul său, Dragoş Ilie a declarat că urmăreşte acest turneu de multă vreme şi este foarte entuziasmat să se alăture lui Alexandru Tomescu, artist pe care îl admiră foarte mult.
"Muzica lui Paganini are un loc special în inima mea, dat şi de faptul că celebrul virtuos a dedicat o mare parte a lucrărilor sale chitarei, instrument pe care l-a îndrăgit foarte mult. Pentru mine, bucuria este şi mai puternică, de fiecare dată când mă întorc în ţară, mai ales când am şansa să cânt pentru publicul de acasă. Să cânt într-un număr atât de mare de oraşe în România, într-un turneu atât de aşteptat şi aplaudat de public, este un vis devenit realitate," a declarat Dragoş Ilie.
Programul "Paganini Magic" are o durată de 75 minute şi cuprinde Centone di Sonate, op. 64, MS 112, şase sonate pentru vioară şi chitară clasică. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile în Catedrala Sfântul Nicolae.
Ediţia a XV-a a Turneului Stradivarius propune publicului, prin campania de interes public, să se implice şi să acţioneze în sprijinul ucrainenilor afectaţi de război, fondurile colectate urmând să fie donate tinerilor artişti refugiaţi din Ucraina.
Alexndru Tomescu, la debutul Turneului Stradivarius: 'Paganini, însuşi, consideră chitara ca fiind Regina sa, şi nu vioara!
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

19
Volumul 2 din „Jurnalul unui fotbalist de buzunar" de Alec Blenche, disponibil în librării
19

16
Filmul "Project Hail Mary", lider în box-office-ul nord-american pentru al doilea weekend consecutiv
16

33
Mary Beth Hurt, actriţă americană de film şi teatru, a decedat la vârsta de 79 de ani
33

65
Greșeala pe care o fac turiștii când își pregătesc valizele - Aceasta poate fi speculată de hoți
65

49
Jaful în urma căruia au fost furate tablouri de Renoir,Cézanne şi Matisse a durat "mai puţin de trei minute"
49

28
Fanii lui Céline Dion aşteaptă informaţii cu privire la un nou concert al divei la Paris
28

53
Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a, a suferit de cancer pancreatic
53

19
Mircea Cărtărescu şi-a lansat la Luxemburg romanul "Theodoros"
19

36
Artemis 2: NASA pe ultima turnantă a pregătirilor pentru lansarea din 1 aprilie
36

21
Aproximativ 700 de pasionaţi de gaming vor participa la Poli E-FEST 2026
21

14
Parastas la şase luni de la moartea Cardinalului Lucian Mureşan
14

19
Cercetătorii UAIC au creat un instrument digital pentru generarea rapidă de modele moleculare 3D
19

24
Academia de Studii Economice din Bucureşti împlineşte 113 ani de la înfiinţare - Evenimente academice în derulare
24
















Comentează