Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Algeria a suspendat tratatul de cooperare cu Spania în urma schimbării poziţiei acesteia privind Sahara Occidentală

www.operationworld.org
algeria

Algeria a suspendat miercuri 'Tratatul de prietenie, bună vecinătate şi cooperare' încheiat în 2002 cu Spania, din cauza schimbării poziţiei acesteia în dosarul Saharei Occidentale pentru a se alinia la cea a Marocului, a comunicat preşedinţia de la Alger, informează AFP.

Apreciind că noua poziţie a autorităţilor spaniole constituie 'o încălcare a obligaţiilor lor juridice, morale şi politice', Algeria 'a decis să procedeze la suspendarea imediată a Tratatului de prietenie, bună vecinătate şi cooperare pe care l-a încheiat pe 8 octombrie 2002 cu regatul Spaniei şi care reglementa dezvoltarea relaţiilor între cele două state', a indicat preşedinţia de la Alger.

Tratatul prevedea o consolidare a dialogului politic la toate nivelurile şi dezvoltarea cooperării în domeniile economic, financiar, educaţional şi al apărării, potrivit Agerpres.ro.

Spania a procedat pe 18 martie la o modificare radicală de poziţie în acest dosar sensibil, anunţându-şi în mod public sprijinul faţă de proiectul de autonomie marocan şi provocând astfel furia Algerului, principalul susţinător al Frontului Polisario, mişcarea de independenţă din Sahara Occidentală.

'Aceleaşi autorităţi (spaniole) care asumă responsabilitatea unei schimbări radicale nejustificabile a poziţiei lor după anunţurile de pe 18 martie 2022 prin care guvernul spaniol actual şi-a adus sprijinul deplin formulei ilegale şi ilegitime a autonomiei interne preconizate de puterea de ocupaţie, depun eforturi spre a promova un fapt împlinit colonial folosindu-se de argumente false', a adăugat preşedinţia algeriană.

'Această atitudine a guvernului spaniol încalcă legalitatea internaţională pe care i-o impune statutul său de putere administratoare şi eforturile Naţiunilor Unite şi ale noului trimis personal al secretarului general şi contribuie direct la degradarea situaţiei în Sahara Occidentală şi în regiune', mai arată sursa citată de France Presse.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.