Algeria, candidată la organizarea Cupei Africii pe Naţiuni 2025

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 16-12-2022

Actualizat: 16-12-2022

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Algeria este oficial candidată la organizarea Cupei Africii pe Naţiuni (CAN) pentru 2025, după ce Guineea s-a retras, a anunţat vineri un oficial al Federaţiei algeriene de fotbal (FAF), scrie AFP.

"În prezent sunt la Cairo şi tocmai am depus oficial cererea Algeriei pentru CAN 2025", a declarat purtătorul de cuvânt al FAF, Salah Bey Aboud, la postul de radio public de limbă franceză.

Sediul Confederaţiei Africane de Fotbal (CAF) este la Cairo.

Alte două dosare au fost trimise CAF: unul prezentat de Maroc şi o cerere comună din Nigeria şi Benin, potrivit aceleiaşi surse, informează Agerpres.

Pentru a găzdui întâlnirile CAN-2025, Algeria se bazează pe şase stadioane, cu alte două în rezervă, a spus purtătorul de cuvânt al federaţiei.

"Dosarul nostru este puternic şi consistent. Spre deosebire de alte candidaturi, Algeria are deja facilităţi operaţionale", a declarat ministrul Tineretului şi Sportului. Abderrezag Sebgag, citat de agenţia oficială APS.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri