Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alianța Pentru Turism: 'Turismul are cel mai mic aport în creşterea nivelului de emisii de gaze cu efect de seră'

business-review.eu
romania turism

Decidenţii politici au obligaţia de a conştientiza că, în comparaţie cu alte domenii ale industriei, turismul are cel mai mic aport în creşterea nivelului de emisii de gaze cu efect de seră sau alţi poluanţi, susţin reprezentanţii Alianţei Pentru Turism (APT), cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului, sărbătorită, anual, pe 27 septembrie, arată Agerpres.

"Avem nevoie de unitate în acest sector de activitate, pentru a putea negocia cât mai bine cu factorii de decizie de la nivelul Guvernului şi al Parlamentului. Mai ales în această perioadă, când turismul este afectat de măsurile impuse în pandemie, putem găsi împreună cele mai bune soluţii pentru a depăşi situaţia de criză şi pentru a avea o strategie comună de dezvoltare pentru viitor. Pentru a fi puternici, trebuie să fim uniţi, iar APT este o platformă construită pentru unitate la nivel de ramură a economiei", afirmă Dragoş Anastasiu, preşedintele APT.

Conform unui comunicat de presă al organizaţiei de profil, transmis luni AGERPRES, în contextul actual, în care reducerea impactului negativ al schimbărilor climatice este o provocare mondială, industria turismului trebuie să devină cea mai importantă cale de dezvoltare economică.

"Decidenţii politici au obligaţia de a conştientiza că, în comparaţie cu alte domenii ale industriei, turismul are cel mai mic aport în creşterea nivelului de emisii de gaze cu efect de seră sau alţi poluanţi. Mai mult decât atât, eforturile operatorilor din domeniu se îndreaptă în sensul promovării eficiente pe plan naţional şi internaţional a turismului prieten cu natura. Se propun cu preponderenţă activităţi de agrement ecologice, precum ciclism, călărie, agroturism, turism balneoclimateric, tiroliene, drumeţii montane, trasee de caiac-canoe etc. În acelaşi timp, realitatea impusă de pandemie a reorientat opţiunile turiştilor de la petrecerea vacanţelor în zone aglomerate sau închise către descoperirea minunilor naturii care, prin impactul emoţional pe care-l au, impun respect şi ne îndeamnă la descoperirea destinaţiilor de ecoturism, la conservarea resurselor naturale şi a peisajului natural, a valorilor culturale sau a resurselor naturale din staţiunile balneare, care sunt o adevărată oaza de sănătate şi revigorare", se menţionează în comunicat.

În viziunea APT, organizaţia profesională s-a constituit cu scopul principal de a deveni o voce unică şi puternică a industriei ospitalităţii - poate cea mai afectată ramură a economiei de măsurile de combatere a COVID-19.

"APT este o platformă care reuneşte cele mai importante 24 de entităţi din turismul naţional: patronate, organizaţii profesionale şi asociaţii de promovare şi dezvoltare. S-a format pentru a acţiona în sprijinul dezvoltării turismului în România, prin modificări legislative privind debirocratizarea procesului de autorizare a activităţilor, acordarea voucherelor de vacanţă, modificări legislative - Legea muncii şi protecţiei sociale, Codul fiscal, Legea turismului şi legiferarea OMD. Pe parcursul stărilor de urgenţă şi alertă, APT a avut un rol proactiv, semnalând, în repetate rânduri, situaţia gravă în care s-a aflat industria turismului şi activităţile asociate, pentru a determina factorii de decizie la nivel naţional să ia măsuri benefice pentru toţi agenţii economici din acest segment de piaţă. Printre măsurile solicitate de APT şi implementate de autorităţi se numără: sprijinul pentru menţinerea resursei umane, prin acordarea şomajului tehnic, amânarea plăţii taxelor, măsura Kurzarbeit, alocarea unor fonduri de lucru prin platforma IMM Invest, acordarea de facilităţi fiscale, respectiv reducerea impozitului pe clădirile nerezidenţiale şi scutirea de la plata taxelor pe clădiri datorate de concesionari pe perioada stării de urgenţă", sunt de părere oficialii APT.

Începând din anul 1979, în fiecare an, pe 27 septembrie este sărbătorită Ziua Mondială a Turismului. Data de 27 septembrie a fost aleasă de Organizaţia Mondială a Turismului, iar scopul este acela de a atrage atenţia asupra importanţei acestui sector de activitate în dezvoltarea durabilă.

Datele oficiale citate de APT, arată că industria călătoriilor a cunoscut o evoluţie foarte importantă în ultimele şapte decenii, generând creşteri economice în toate ţările care îşi pun în valoare destinaţiile turistice. Astfel, din 1950 şi până în 2019, numărul turiştilor a crescut, la nivel mondial, de la 25 de milioane pe an la peste 1,5 miliarde în 2019, când industria ospitalităţii era încă pe un trend ascendent, în creştere cu 4% faţă de anul anterior.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.