Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Talibanii cuceresc Ghaznile și permite întreruperea liniilor de aprovizionare terestră ale armatei către sudul Afganistanului

talibani

Talibanii au cucerit joi oraşul Ghazni, situat la 150 de kilometri sud-vest de Kabul, cea de a zecea capitală provincială pe care o cuceresc în decurs de o săptămână, potrivit unui consilier provincial, relatează AFP.

”Pot să confirm că Ghazni a căzut pe mâna talibanilor în această (joi) dimineaţa. Ei au preluat controlul asupra unor zone-cheie din oraş: biroul guvernatorului, cartierul general al poliţiei şi închisoarea”, a declarat AFP preşedintele Consiliului provinciei Ghazni, Nasir Ahmad Faqiri.

Confruntări armate erau în curs în unele locuri din oraş, a precizat el.

Însă talibanii deţin ”în mare controlul”, a anunţat consilierul.

Talibanii au revendicat, la rândul lor, cucerirea oraului Ghazni.

Ghazni este capitala provincială cea mai apropiată de Kabul pe care insurgenţii au cucerit-o după ce au lansat o ofensivă, în mai, în paralel cu retragerea forţelor străine din Afganistan, care urmează să se încheie la sfârşitul lui august.

Acest oraş - care a căzut pe mâna talibanilor pentru o scurtă perioadă de timp, în 2018 - este cea mai importantă cucerire a talibanilor, alături de Kunduz, o răscruce strategică în nord-estul ţării, situată între Kabul, aflat la 300 de kilometri sud, şi Tadjikistan.

Talibanii sunt prezenţi de mult timp în provinciile Wardak şi Logar, situate la câteva zeci de kilometri de Kabul, însă căderea Ghazni reprezintă un semnal îngrijorător pentru capitală.

Acest oraş este de asemenea un punct important pe axa majoră care leagă Kabulul de Kandahar, al doilea cel mai important oraş afgan, la sud.

Cucerirea oraşului Ghazni le permite talibanilor să întrerupă linii de aprovizionare terestră ale armatei către sudul Afganistanului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.