Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alin Burcea, vicepreședinte ANAT: 'Egiptul, vedeta Târgului de Turism. Românii vor să plece în vacanţe unde se poate'

piramidele

Egiptul a reprezentat, ca destinaţie turistică, vedeta Târgului de Turism online datorită preţurilor, a declarat pentru AGERPRES, vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea, care a precizat însă că majoritatea rezervărilor au fost făcute pentru perioada imediat următoare şi mai puţin pentru vară, din cauza incertitudinilor create de pandemia de COVID-19.

"Românii vor să plece unde se poate în principal. Pot să spun că toată lumea a înnebunit cu Egiptul, a fost vedeta târgului. Cele mai mari vânzări au fost făcute de joi până duminică, pe Egipt. Dar, în general vorbim de plecările apropiate, pentru că oamenii nu ştiu ce se întâmplă în vară. Vacanţele pentru vară merg un pic mai greu, nu are niciun fel de legătură cu 2019, şi totul pleacă de la necunoscut, legat de situaţia epidemiologică. În Egipt se merge mult. Noi la agenţie am făcut aproape 400 de rezervări de vineri până duminică şi am ajuns undeva la 2.700. Şi ne-am propus să avem undeva la 10.000 de rezervări pentru Egipt anul ăsta", a declarat Alin Burcea, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Nicușor Dan JUBILEAZĂ! Activitatea Gabrielei Firea de la primărie ar putea fi verificată: firme de audit chemate la Primăria București

Ideea unui târg de turism în varianta online este mai veche, reprezentantul ANAT declarându-se mulţumit de organizare.

"Noi oricum voiam să facem din 2019 un târg online de turism, deci ideea unui târg de turism online nu este una nouă. A existat o platformă a Romexpo, a mers bine, nu pot spune că nu a mers, dar nu au fost vânzări spectaculoase. Lumea nu este speriată de online, pentru că practic totul este online în zilele noastre. La noi la agenţie am avut undeva la 100.000 de euro vânzări. Îmi e greu să spun per total, pentru că au fost undeva la 10 agenţii prezente la târg", a precizat sursa citată.

Burcea a explicat şi motivele pentru care Egiptul se află printre preferinţele românilor în acest an.

"Egiptul merge foarte bine şi pentru că numărul de cazuri de COVID este destul de jos iar preţurile pachetelor sunt foarte bune. Nu au mai fost niciodată aşa. Pentru un hotel de cinci stele standard, destul de nou, preţul este sub 1.000 de euro pentru un pachet de două persoane. Cu tot cu taxă de aeroport, cu all inclusive, ghid şi transferuri. Şi fiind foarte avantajos ca preţ toată lumea îşi permite să dea în plus 200 şi ceva de lei pentru un test pentru COVID", a completat el.

Reprezentantul ANAT a afirmat că între România şi Grecia ar urma să se semneze un protocol de călătorie prin care vor fi stabilite regulile.

"Pentru Grecia şi Turcia sunt puţine rezervări, câteva zeci de turişti care se înscriu pe zi, mult sub nivelul din 2019 datorită condiţiilor de călătorie. Şi asta pentru că nici din Turcia, nici din Grecia nu au venit informaţii foarte clare. Din câte ştiu va avea loc prima discuţie online între ministrul grec al Turismului şi ministrul Năsui pentru semnarea protocolului de călătorie. Pentru că s-a înţeles greşit, în niciun caz nu va fi vorba doar de paşaportul de vaccinare pentru intrarea în Grecia, pentru că nu îşi permit aşa ceva. Rolul acestui protocol este să clarifice situaţia. Se va putea intra în Grecia cu vaccinul făcut, cu testul, şi noi avem discuţii cu partenerii noştri să nu depăşească preţul de 250 de lei, ca lumea să îşi poată permite. În afară de asta, partenerii noştri au promis că se lucrează la aspectul ca hotelierii să dea turiştilor o parte din banii pentru test înapoi, sub formă de voucher. Adică, dacă dă 40 de euro pe test, turistul să primească un voucher de 20 de euro, se lucrează la acest aspect şi centralizat şi firmă cu firmă. Cea de-a treia variantă de acces în Grecia ar fi să treacă cele 90 de zile de când ai făcut COVID, iar cea de-a patra testul rapid. Ministrul nostru va cere la solicitarea noastră ca Grecia să accepte testul rapid. Pentru că în acest moment sunt omologate 21 sau 22 de teste la nivel UE. Iar testele rapide costă în jur de 10 euro, lumea îşi permite să le plătească. Dacă toate aceste patru lucruri vor fi trecute în protocol, se mai descătuşează turiştii mental, pentru că informaţiile de acum ne spun că Atena este în lock-down, deşi are acelaşi număr de infectări ca noi. Şi mai este încă un aspect, partea română, din câte am înţeles, va solicita să se deschidă toate punctele de frontieră, ceea ce este foarte important, să nu se mai stea la cozi la graniţa cu Grecia", a mai spus Alin Burcea.

Şi Turcia urmează să clarifice în perioada următoare anumite aspecte referitoare la condiţiile de călătorie.

"Turcia a anunţat oficial că în martie dă drumul la restaurante, iar din ceea ce ştim de la parteneri, intenţia ministrului Turismului din Turcia este ca de la 1 aprilie probabil să scoată testele obligatorii. Dacă turcii vor introduce testul rapid va fi bine, oricum ei trebuie să facă ceva, pentru că din Europa de Vest le vor veni puţini turişti", a precizat vicepreşedintele ANAT.

Referitor la numărul de turişti care ar urma să plece în vacanţă în 2021, Burcea a spus că se simte o oarecare creştere faţă de anul trecut.

"Faţă de 2020 încă există incertitudine, dar numărul de înscrieri făcute până acum pentru Turcia spre exemplu este mai mare decât am dus prin Paralela 45 tot anul trecut acolo. Pe de altă parte, faţă de anul 2019 este slab. Noi suntem convinşi că va fi o creştere faţă de 2020, dar nu se va apropia de 2019. Nu pot să spun că a fost un mare boom la târg, dar noi suntem mulţumiţi pentru că s-a vândut şi în week-end, zile care nu erau cu vânzări foarte mari. Teama oamenilor a mai trecut, suntem în 2021 foarte mulţi se vaccinează, cunosc situaţia, iar testele nu mai sunt un impediment financiar. Dacă vor da drumul la testele rapide treaba s-a rezolvat, inclusiv în Turcia, pentru că 10 euro poate să îi dea fiecare", a concluzionat Alin Burcea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.