Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alina Bica, DEVASTATĂ după ce a fost condamnată a doua oară: 'ÎŞI BAT JOC'

alina bica

Fosta şefă a DIICOT a fost condamnată pentru a doua oară cu executare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a condamnat-o la la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, în legătură cu intervenţii pentru clasarea unui dosar în care era implicat omul de afaceri Horia Simu.

Alte detalii aici: BREAKING NEWS Alina Bica a fost CONDAMNATĂ din nou: Încă 3 ani și jumătate

Şocată, Bica se declară nevinovată şi spune că nu mai are deloc încredere în justiţia din România. "Eu nu îmi doresc să mai fac parte din această justiţie şi refuz să mai cred în ea. Toate persoanele cu care m-am întâlnit mi-au spus să nu îmi fac iluzii. Au avut dreptate. Dacă ai făcut sau nu ceva, dacă ei vor să fii vinovat, eşti. Ţi se întâmplă lucruri indiferent dacă ai făcut sau nu ceva. Am primit condamnare pentru o infracţiune pentru care nu am fost judecată. Aceşti oameni îşi bat joc de ceea ce am însemnat eu. Nu îmi asum şi a treia condamnare, dar mă aştept la ea.", a tunat Bica în direct la România TV, la emisiunea lui Victor Ciutacu.

Bica a mai fost condamnată într-un alt dosar la patru ani de închisoare cu executare tot în primă instanţă, dar aşteaptă o decizie şi în cel de-al treilea dosar.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.