Alina Mungiu Pippidi: cazul Kovesi este un DEZASTRU pentru PSD. Toți procurorii vor fi în spatele ei

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 30-03-2019

Actualizat: 31-03-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Politologul Alina Mungiu Pippidi susține că întregul caz împotriva Laurei Codruța Kovesi este ”un dezastru de PR pentru PSD”, pentru că aceasta pare o victimă și, mai mult, toți procurorii din România se vor gândi că oricând pot fi și ei în situația lui Kovesi, tocmai de aceea se vor alia cu aceasta.

Citește și: Sondaj CURS: Se conturează un duel clar în turul II al alegerilor prezidenţiale

”Un eventual control judiciar propus pentru Laura Codruța Koveși de catre Secția Specială în urma inculpării în dosarele Nicolae Popa și DNA Ploiești nu poate fi dictat decât de către un tribunal (și ea poate face apel). Până nu se întamplă acest lucru, ce este evidentă e doar intenția de a o împiedica să călătorească pe LCK, ceea ce amplifică dezastrul de PR pentru PSD din operațiunea „Inculpat procurori anticorupție”.

De asemenea, cum spunem o minoritate dintre noi de vreo doi ani, e de discutat daca eventuale abateri administrative (presupunând ca vor fi dovedite), cum ar fi eșecul de a sancționa un abuz al unor subordonați sau plata neortodoxă a unui serviciu sunt mai mult decât niște abateri administrative și deci ar trebui trecut în penal înainte de a fi stabilit abuzul administrativ. Din păcate, cam acesta e și procesul „Bombonica”, deci nu se adeverește decât ce tot spun în van: nebun e cel care creează arme care pot fi intoarse politic contra lui și creează zone neclare în care nu se iau prizonieri și sunt doar menite să provoace victime.

În orice caz, a pune pe cineva sub control judiciar are sens numai dacă prezintă un pericol de fugă sau public și, ca atare, e o mizerie stupidă să propui așa ceva pentru un fost procuror general anticoruptie, indiferent ce se va dovedi din acuzele contra ei.

Să avem încredere în judecători și repet ce am spus: doamna Florea, ca aspirantă la fosta poziție a doamnei Koveși, ar fi trebuit să se autorecuze ca să nu existe dubii că acest caz e judecat obiectiv! Fiți conștienți că toată comunitatea procurorilor anticorupție din lume se adună în spatele LCK azi pentru că li se poate întâmpla și lor!”, scrie Alina Mungiu Pippidi, pentru Romaniacurata.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri