All Star Game şi draftul MLB de la Atlanta vor fi mutate în alt oraș

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 03-04-2021

Actualizat: 03-04-2021

Article thumbnail

Sursă foto: jugssports.ro

Comisarul Ligi profesioniste de baseball (MLB), Robert Manfred, a anunţat vineri că All Star Game 2021 şi draftul MLB de la Atlanta vor fi mutate într-un alt oraş, din cauza unei legi electorale adoptate de republicani în Georgia, care limitează accesul la urne şi vizează în special alegătorii afro-americani, transmite Reuters.

''Major League Baseball susţine drepturile de vot ale tuturor americanilor şi se opune restricţiilor de la urne. Accesul echitabil la vot continuă să aibă sprijinul neclintit al sportului nostru'', a declarat Manfred prin intermediul unui comunicat, potrivit agerpres.ro.

Citește și: IMAGINI MACABRE Cadavrul copilului căutat săptămâni întregi a fost găsit în descompunere, într-un loc greu accesibil

Noua gazdă al meciului All Star din baseball, programat pe 13 iulie, va fi anunţat curând de MLB.

În acest stat din Sud care mai poartă încă rănile segregării, o mobilizare record, cu alegătorii de culoare în frunte, i-a permis lui Joe Biden să câştige statul în noiembrie 2020.

Joi, guvernatorul republican al Georgiei, Brian Kemp, a promulgat unul dintre aceste texte, spunând că este "mândru" că poate să se asigure că următoarele alegeri din Georgia vor fi "sigure, corecte şi accesibile".

Joe Biden a criticat vineri adoptarea în Georgia a unei legi electorale prezentate de republicani pentru a face alegerile mai "sigure", dar care încalcă, potrivit preşedintelui democrat, "valorile americane" prin limitarea accesului la urne şi vizând în special alegătorii afro-americani.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri