Alpha Bank România a obţinut, în primul trimestru din 2019, un profit brut înainte de impozitare de 4,2 milioane de euro, informează un comunicat al băncii remis joi AGERPRES.
"La împlinirea a 25 de ani de activitate pe piaţa din România, Alpha Bank este o instituţie bancară robustă, ce inspiră încredere clienţilor, fapt oglindit şi de creşterea veniturilor operaţionale, însoţită de o creştere semnificativă a depozitelor, precum şi de creşterea portofoliului de credite ipotecare, segment care reprezintă ?nava fanion' a creditării Alpha Bank pe segmentul persoanelor fizice. Prima parte a anului a însemnat pentru noi şi pregătirea lansării primei emisiuni de obligaţiuni ipotecare din România, instrumente financiare moderne care permit o finanţare pe termen lung şi reduc riscurile legate de diferenţele de scadenţă a pasivelor şi activelor", a declarat Sergiu Oprescu, preşedinte executiv Alpha Bank România.
Potrivit comunicatului, veniturile operaţionale au crescut cu 14,3%, ajungând la 34,6 milioane de euro. Cheltuielile operaţionale au avansat cu 7% în urma creşterii cheltuielilor cu personalul, creşterii contribuţiei la fondul de garantare a depozitelor şi costurilor cu reglementarea, cum ar fi MIFID II şi PSD2.
În primul trimestru al anului 2019, depozitele din portofoliul Alpha Bank România au ajuns la 2,4 miliarde de euro, crescând semnificativ peste ritmul pieţei, respectiv un avans de 15,7% faţă de 6,3% la nivel de sistem.
Valoarea creditelor era de 2,5 miliarde de euro, creditele ipotecare crescând cu 5,1%, până la 1,1 miliarde de euro.
Rata creditelor neperformante a scăzut la 4,7%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când s-a situat la 7,7%.
Alpha Bank Romania avea în primul trimestru al acestui an o reţea formată din 130 unităţi şi 1.976 de angajaţi. Banca a împlinit în luna martie a acestui an 25 de ani de activitate pe piaţa din România.
Alpha Bank România, profit înainte de plata impozitelor de 4,2 milioane de euro în primul trimestru
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

905
Alertă pentru fermierii români: războiul din Orientul Mijlociu amenință exporturile de oi și capre către țările arabe
905

51
369 de turişti români blocaţi în Emiratele Arabe Unite sunt repatriaţi cu două zboruri speciale
51

66
Bogdan Ivan anunţă semnarea a 16 contracte, în valoare de peste 18 milioane de lei, pentru modernizarea iluminatului public în localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud
66

16
Kuwait reduce producția de petrol din motive de securitate, pe fondul tensiunilor cu Iranul
16

133
Loturi de pâine Vel Pitar, retrase de la comercializare întrucât pot prezenta fragmente de material plastic/ Precizările companiei
133

32
Preţurile petrolului au înregistrat cea mai mare creştere săptămânală din istoria contractelor futures, pe fondul războiului din Orientul Mijlociu
32

73
Peste 255.000 de ţigarete şi aproape 230 de litri de alcool, descoperite în zona de Est şi Nord-Est a României
73

29
Noua arhitectură de securitate: tehnologia, infrastructurile urbane și industria de apărare
29

25
UE analizează măsuri pentru reducerea prețurilor la energie și sprijinirea industriei
25

1.487
Ministrul Energiei, despre prețul carburanților: „Lucrăm pe cinci scenarii. Este extrem de important pentru noi să nu ajungem la două cifre”
1.487

13.706
Războiul din Orientul Mijlociu lovește piața aurului: Dubaiul oferă discounturi neobișnuite
13.706

59
România și Republica Moldova plantează o pădure comună la Vama Sculeni
59

64
Peste 2.000 de firme și‑au suspendat activitatea în ianuarie 2026, plus 19,9% față de anul trecut
64

















Comentează