Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALRO Slatina este aproape de ÎNCHIDERE: Acuzații GRAVE la adresa lui Ludovic Orban

www.capital.ro
ALRO

Preşedintele Sindicatului Liber Aluministul din cadrul ALRO Slatina, Constantin Popescu, a susţinut luni, într-o conferinţă de presă, că fabrica riscă să îşi închidă activitatea în condiţiile în care nu a primit încă banii conform schemei de ajutor de stat pentru marii consumatori industriali de energie electrică.

Popescu a afirmat că ALRO ar trebui să primească prin schema de ajutor de stat pentru marii consumatori industriali de energie o sumă de circa 40-50 de milioane de dolari şi de aceeaşi schemă de ajutor de stat ar trebui să beneficieze şi alţi mari consumatori industriali de energie, scrie agerpres.ro.

Citește și: Ludovic Orban îl face praf pe Alexandru Rafila: ‘Niciodată un guvern nu poate să impună aşa ceva’

"ALRO se află într-o situaţie extraordinar de delicată, aceea de a-şi închide activitatea într-un timp extrem de scurt. Cu toată responsabilitatea, vă spun că ultimul salariu de la ALRO, pe care muncitorii pot să-l primească, în momentul actual, va fi pe 26 august 2020. Aşa cum aţi văzut, ALRO va trebui să primească o sumă de bani de la Guvernul României. Acei bani nu au ajuns niciodată (...) Cu certitudine, cu responsabilitate, vă spun că ALRO nu va primi niciun ban şi cu certitudine se va închide. Este vorba de o sumă de ordinul a 40-50 de milioane de dolari, bani care nu se dau toţi odată, ci în tranşe, în funcţie de cum bugetul va permite. Nu e vorba numai de ALRO, e vorba de toate întreprinderile consumatoare de energie din ţară şi de toată metalurgia, de chimie, de industrie alimentară, nu e vorba numai de ALRO aici", a declarat Constantin Popescu.

Sindicaliştii au menţionat că în urmă cu aproximativ două luni premierul Ludovic Orban a anunţat că marii consumatori industriali de energie vor beneficia de ajutoare de stat, însă până în prezent banii nu au fost plătiţi către companii.

Citește și: Video O blondă a umilit un jandarm! L-a lovit și l-a scuipat, după ce a legitimat-o că nu purta mască în magazin

"Guvernul României a adoptat OUG-ul prin care se instituie schema de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor expuse unui risc important de relocare ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în preţul energiei electrice. Nici până la această dată nu ne-am primit banii care ne revin de drept", se precizează într-un comunicat al Sindicatului Liber Aluministul.

Sindicaliştii au mai susţinut că în situaţia închiderii ALRO ar fi afectate direct sau indirect 20.000 de persoane, în special salariaţi ai companiei şi familiile acestora.

Citește și: Avertisment dur! Doctor: ‘Vor fi și situații în care unii părinți își vor trimite copii la școală chiar cu febră’ .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.