Partidul de dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), populist şi anti-imigraţie, a făcut apel marţi la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) să trimită observatori pentru a garanta o competiţie corectă înaintea şi în timpul alegerilor generale din septembrie, potrivit DPA, transmite agerpres.
"Avem motive de îngrijorare că nu ni se va garanta o participare corectă la campania electorală", au subliniat co-preşedinţii formaţiunii, Jörg Meuthen şi Frauke Petry, într-o scrisoare adresată OSCE.
TRAFIC de organe în favoarea şeicilor arabi. Poliţia a destructurat o întreagă reţea
Ei spun că trebuie trimişi observatori OSCE în Germania "pentru a monitoriza alegerile federale şi în special campania electorală".
"Mulţi dintre funcţionarii şi membrii noştri au fost nevoiţi să îndure atacuri violente atât personale, cât şi asupra locuinţelor şi maşinilor lor", au scris ei, adăugând că persoanele care închiriază clădiri către AfD sunt de asemenea ameninţate.
OSCE a trimis observatori în Germania pentru prima dată în timpul alegerilor din 2009.
Cel mai recent, organizaţia a monitorizat referendumul din Turcia şi a trimis anterior observatori la alegeri din ţări precum Rusia, Belarus şi Ucraina.
Comentează