Am arătat că Inter este pregătită pentru lucruri mari, spune atacantul Martinez după calificarea Inter Milano în finala Ligii Europa

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 18-08-2020

Actualizat: 18-08-2020

Article thumbnail

Sursă foto: https://www.sport.es/

Atacantul Lautaro Martinez a declarat, luni seară, că Inter Milano a demonstrat că este pregătită pentru lucruri mari, după ce s-a calificat în finala Ligii Europa, în urma victoriei, scor 5-0, cu Şahtior Doneţk, potrivit news.ro.

"A fost o seară incredibilă. De foarte mult timp nu am jucat un astfel de meci. Am arătat că Inter este pregătită pentru lucruri mari. Sunt încântat pentru echipă, că a jucat bine, a arătat personalitate şi devenim mai buni de la meci la meci.

Citește și: DIICOT a lucrat cu ofițerii de la Grupuri Infracționale Violente peste DORINȚA șefilor din Poliția Capitalei care în 2019 au pus interdicție polițiștilor

În plan personal, sunt mulţumit pentru că aştept naşterea primului meu copil, dedic victoria familiei mele, care mă iubeşte şi mă susţine. Aum ne vom odihni şi sperăm că totul va merge bine în finala cu FC Sevilla", a declarat Lautaro Martinez.

Formaţia Internazionale Milano s-a calificat în finala Ligii Europa, după ce a învins, luni, la Dusseldorf, cu scorul de 5-0 (1-0), echipa Şahtior Doneţk, în semifinalele competiţiei.

Golurile au fost marcate de Lautaro Martinez '19, 74, D'Ambrosio '64 şi Lukaku '78, '84.

În finală, vineri, la Koln, Inter Milano va evolua contra echipei FC Sevilla.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri