Fostul primar al New Yorkului Michael Bloomberg şi-a cerut scuze duminică pentru politica de reţineri şi percheziţii arbitrare ('stop-and-frisk') al cărei aprig apărător a fost până în prezent în numele luptei împotriva criminalităţii, relatează AFP, conform agerpres.ro.
"Am greşit şi îmi pare rău", a declarat miliardarul care a ţinut o cuvântare într-o biserică majoritar afro-americană din Brooklyn, întărind încă o dată ideea că se pregăteşte să se lanseze în cursa pentru Casa Albă.
Luarea de poziţie a marcat o spectaculoasă schimbare cu 180 de grade din partea lui Michael Bloomberg care a apărat întotdeauna această metodă poliţienească foarte controversată, numeroase asociaţii denunţând o brutalitate inutilă.
"Cu timpul, am ajuns să înţeleg un lucru pe care multă vreme mi-a fost greu să îl recunosc: am greşit într-un punct important", a spus el. "Obiectivul nostru central era de a salva vieţi. Dar faptele sunt acestea: prea mulţi nevinovaţi au fost arestaţi şi o imensă majoritate dintre ei erau afro-americani sau latino-americani", a adăugat Michael Bloomberg.
"Este posibil să fi inclus, îmi pare rău să spun asta, pe unii dintre voi astăzi aici, sau pe copiii, nepoţii, vecinii, pe cei dragi", a continuat el.
Fostul primar în vârstă de 77 de ani a făcut mai mulţi paşi în ultimele zile spre o candidatură la învestitura democrată, în special înregistrându-se candidat în statele Alabama şi Arkansas.
Fondator al agenţiei de informaţii financiare care îi poartă numele, primar al New York-ului între 2002 şi 2013, Michael Bloomberg deţine una din primele zece averi din lume, estimată de Forbes la peste 50 miliarde de dolari.
'Am greşit': Michael Bloomberg îşi cere scuze pentru percheziţiile arbitare de la New York
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

46
Emiratele Arabe Unite, sub tirul atacurilor aeriene: populația este îndemnată să se adăpostească
46

66
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia continuă ofensiva aeriană de amploare, folosind sute de drone și rachete
66

327
De câți militari ar fi nevoie pentru o intervenție terestră în Iran - Lecțiile războailor recente
327

1.016
Secretele Palatului Buckingham - Boala care l-a răpus pe Prnințul Philp: S-a trezit, s-a spălat, a spus că nu se simte bine şi a murit în linişte
1.016

1.114
VIDEO A fost desemnată cea mai bună plajă din Europa. Locul care a dat peste cap ultimul clasament realizat de experți
1.114

571
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
571

1.829
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
1.829

971
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
971

107
Preşedintele croat a anulat un summitul Balcanilor de Vest, după afirmaţiile omologului său sârb
107

2.336
România a evadat la mustață de pe lista neagră, dar alte 5 țări din Europa au intrat: Inclusiv în țările din Occident se erodează democrația
2.336

1.820
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.820

53
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
53

6.409
VIDEO 'În câteva ore, orașul va arbora steagul rusesc'. Țara europeană care este cel mai simplu de atacat/ Rusia are deja oameni acolo
6.409
















Comentează