Premium
Viaţa politică din România a fost acaparată, de o bună bucată de vreme, de ceea ce numim „baroni locali.” Baronii locali, aşa cum bine ştim, sunt acele persoane care, prin mijloace doar de ele ştiute, au ajuns să manipuleze pârghiile politice la care şi-au creat acces, pentru a concentra în mâna lor o putere considerabilă.
Mulţi au spus că baronii locali sunt acel factor care împiedică proiecte cu adevărat imporante. Gurile rele spun că este vina lor pentru proiecte care nu se întâmplă sau care se întâmplă dar cu un consum dublu de resurse (nu chiar dublu, dar să tot fie 20%). Tot ei au fost acuzaţi, mai mult sau mai puţin direct, de pervertirea democraţiei şi aşa fragile din România, prin felul în care controlul deţinut asupra unor regiuni sufocă orice fel de competiţie politică locală. Baronul local, până la urmă, ar fi tipul de persoană care a citit despre boieri în copilărie şi care, sedus de perspectiva controlului regional deplin, a hotărât să devină un fel de boier postmodern, strângând, pe lângă putere, o canititate însemnată de resurse.
Şi să nu ne ascundem după deget. Toate partidele au baroni locali. PNL foloseşte, de obicei, termenul pentru a ataca PSD dar, un observator obiectiv, ar tinde să înţeleagă că personaje ca Adriean Videanu, Gheorghe Falcă sau Marian Petrache se încadrează, pe deplin, în definiţie. Dacă te uiţi la UDMR vezi tot baroni peste baroni. Cheresteaua nu are gură să spună, dar Verestoy Attila pare şi el să se încadreze lejer în definiţie, ca să nu mai amintim de Attila Korodi.
O bună parte din noi pierduseră orice fel de speranţă că va exista un lider politic care si-ar îndrepta atenţia, fie şi numai jumătate de secundă, spre „debaronizarea” României. Pentru că baronii sunt multuţi, puternici şi o forţă pe care realmente nu vrei să o ai împotriva ta. Acesta este motivul pentru care ce s-a întâmplat luni la PSD ne-a lăsat mască.
După ce a fost ales în fruntea PSD cu peste 400.000 de voturi, Dragnea a reuşit să închidă gura tuturor cârcotaşilor din partid şi să propună o măsură la care nici Iliescu nu ar fi putut să spere măcar. A decis, cu subiect şi predicat, că un preşedinte de organizaţie PSD, dacă doreşte să devină vicepreşedinte PSD, trebuie să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte al organizaţiei. Cu alte cuvinte, baronii tocmai au primit o lovitură, pierzând o pârghie importantă de putere. Ei sunt practic forţaţi să aleagă între două surse ale puterii, nu le mai pot combina. Liviu Dragnea tocmai a reuşit, la doar 24 de ore de la alegerea sa în fruntea PSD, să înjumătăţească puterea politică a baronilor din partid.
Este evident că baronii vor lupta, însă, având în vedere decizia luată de Dragnea, vor lupta cu instrumente de putere internă mult sărăcite. Este un prim pas, la care nu ne aşteptam, şi care ne arată un Liviu Dragnea care se opune celor cărora nu părea că li se poate opune cineva. Indiferent care sunt motivele pentru care liderul PSD face asta, este un prim pas în sensul normalizării vieţii politice din România. Şi indiferent dacă ne place sau nu de Dragnea, este clar că decizia luată ieri, de faţă cu toţi mai marii PSD, lasă celelalte partide în urmă la capitolul debaronizare. Nu putem decât spera că astfel de decizii vor fi mai dese, poate şi la PNL.
