Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ambasadorii români, la Palatul Victoria - aderarea României la Schengen și finalizarea MCV, printre temele discutate cu Dăncilă

Guvern
dancila

Premierul Viorica Dăncilă a discutat, luni, la Palatul Victoria, cu ambasadorii români despre măsurile necesare pentru aderarea României la spațiul Schengen și finalizarea MCV. O altă temă abordată de oficiali vizează parcursul european al Moldovei.

„În perioada următoare, tematicile europene și cooperarea cu Parlamentul European, Comisia și Consiliul Uniunii Europene rămân prioritare pe agenda guvernamentală, cu accent pe aderarea țării noastre la spațiul Schengen și finalizarea, cât mai curând, a Mecanismului de Cooperare și Verificare.
Din punctul nostru de vedere, eforturile comune la nivel european ar trebui să se mobilizeze pe următoarele patru aspecte principale: promovarea unei creșteri economice incluzive și sustenabile care să contribuie la asigurarea unei convergențe reale în cadrul UE; aprofundarea Pieței unice; garantarea siguranței cetățenilor europeni; definirea unei acțiuni externe eficiente”, a declarat Viorica Dăncilă, în cadrul unei conferințe de presă, după primirea ambasadorilor români, conform Mediafax.

BREAKING: PNL anunţă moţiune de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. Liberalii vor alegeri parlamentare anticipate

Șeful Executivului a afirmat că România are ca teme esențiale „egalitatea de gen, respectiv combaterea intoleranței și antisemitismului”.

Un alt subiect de discuție între Viorica Dăncilă și ambasadorii români l-a constituit parcursul european al Moldovei.

„Am dedicat o atenție prioritară relației cu Republica Moldova, pe fundalul obiectivului de importanţă strategică al României privind susținerea parcursului european al acesteia. În noiembrie 2018, am condus ședința comună a celor două guverne și, luna trecută, am primit vizita la București a noului prim-ministru al Republicii Moldova - prima sa vizită de la preluarea mandatului.Am reiterat și subliniez și acum în fața dumneavoastră, rugându-vă să acționați în aceeași linie: România va rămâne cel mai sincer susținător al eforturilor Republicii Moldova în parcursul european. Vom acționa constant pentru a crește beneficiile acțiunii externe a Uniunii Europene în Republica Moldova”, a afirmat premierul.

Viorica Dăncilă i-a primit, lunim pe șefii de misiuni ale României în cadrul Reuniunii Anuale a Diplomației Române, la Palatul Victoria.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.