Lupta împotriva corupţiei trebuie să continue, a declarat luni ambasadorul Elveţiei la Bucureşti, Jean-Hubert Lebet, arătând că la venirea sa în România, în 2011, a observat foarte multe persoane importante care erau de neatins şi care se comportau cu impunitate totală.
"Dacă justiţia este prima virtute, corupţia este cancerul instituţiilor sociale. Acest cancer poate fi o boală mortală, iar vindecarea ei poate la început să pară foarte dură, însă medicul sistemului judiciar trebuie să procedeze cu foarte mare grijă, are nevoie şi merită sprijinul nostru, critic, dar constructiv. În acest context, trebuie să felicităm autorităţile române pentru acţiunea lor decisivă împotriva corupţiei. Îmi amintesc prima dată când am venit în România, în vara anului 2011, când observam foarte multe persoane importante care erau de neatins, care se comportau cu impunitate totală. Din fericire, acele vremuri au trecut şi lupta împotriva corupţiei trebuie să continue pentru a permite unei noi generaţii de politicieni şi lideri să se dezvolte şi să servească poporul român", a afirmat Jean-Hubert Lebet.
Ambasadorul Elveţiei a participat luni la lansarea modulelor e-learning de către Consiliul Superior al Magistraturii în domeniul noilor coduri elaborate în cadrul proiectului "Asistenţă pentru consolidarea capacităţii instituţionale în domeniul formării judecătorilor şi procurorilor pentru aplicarea noilor coduri", program realizat cu contribuţie elveţiană de 85%.
Diplomatul elveţian a subliniat că Justiţia este în responsabilitatea tuturor instituţiilor statului şi a tuturor celor care lucrează în cadrul acestor instituţii, politicieni, funcţionari publici, magistraţi şi societate civilă.
"În special în ultimii câţiva ani, mulţi în România şi-au asumat integral responsabilitatea pentru justiţie, însă regretabil mulţi alţii nu au făcut-o sau, mai rău, şi-au folosit funcţiile publice pentru câştiguri personale, iar aceasta a condus la irosirea resurselor publice şi private", a susţinut oficialul elveţian.
Jean-Hubert Lebet a precizat că, la sfârşitul anului 2014, suma totală a contribuţiei elveţiene către România a fost alocată pentru peste 200 de proiecte de amploare, dând exemplu pe cele în sectorul transportului şi energiei, dar şi cele sociale.
Ambasadorul Elveției e tranșant: Corupția este cancerul instituțiilor publice din România
Articole Similare

1.551
Marcel Ciolacu intervine peste Nicușor Dan, în problema Consiliului de Pace: Aș fi decis din prima zi să mergem
1.551

1.535
Cine este vinovatul, în opinia fostului premier Orban, din cauza căruia nu a fost îmbunătățit ratingul de țară: Este neîncrederea în PSD
1.535

1.271
Marcel Ciolacu îl apără pe Constantin Toma: Nu e userist, e mai căpos. S-a ajuns la o linie roșie
1.271

2.090
Marcel Ciolacu: Cel mai bine, dacă se rupe guvernarea, e să mergem la anticipate
2.090

2.540
Ciolacu anunță singurul motiv pentru care PSD ar trebui să iasă de la guvernare. Avertismentul fostului premier: Se duce țara în cap
2.540

2.150
Marcel Ciolacu susține miniștrii PSD care boicotează reforma administrației: Suntem normali la cap? Am trecut prin recesiune și nu ne-am dat seama
2.150

2.094
Un lider liberal pune la punct PSD și pe Sorin Grindeanu: „Vorbesc despre responsabilitate, dar flirtează permanent cu populismul și chiar cu AUR”
2.094

1.695
Ministrul Agriculturii acuză că marfa Mercosur e plină de chimicale interzise în UE și modificată genetic: Noi vrem să testăm marfa!
1.695

4.532
Trei miniștri PSD resping reforma administrativă propusă de Bolojan: Florin Barbu anunță că nu votează nici bugetul pe 2026
4.532

5.388
„Ieșiți din securism!” – Mesaj dur al lui Sever Voinescu către președinte, premier și partid, despre „cel mai mare pericol pentru România”
5.388

1.731
Radu Miruță anunță ce a discutat cu Mark Rutte: Lumea se schimbă rapid!
1.731

2.243
Cîțu ia la țintă Guvernul, BNR și Fitch: „Soluțiile” implementate din vara lui 2025 nu doar că n-au ajutat, dar au înrăutățit vizibil situația economică
2.243

4.604
Consilierul lui Nicușor Dan îl face praf pe Călin Georgescu: Vorbește sistematic și dezarticulat. Dan spune ce gândește
4.604

















Comentează