Sâmbătă la prânz, în orașul italian Bergamo, o familie a trecut prin momente de groază în timp ce se afla la cumpărături cu fetița lor de doar un an și jumătate. Un bărbat român a încercat să le răpească copilul chiar de lângă ei, însă, din fericire, părinții și agenții de pază au acționat imediat și au reușit să îl oprească la timp. Agresorul a fost prins, iar acum poliția italiană încearcă să afle de ce a vrut să facă acest lucru, scrie publicația Il Messaggero.
Filmul dramatic al evenimentului
Imaginile camerelor de supraveghere surprind momentul dramatic: fetița iese de mână cu mama ei, iar tatăl se află câțiva pași în spate, împingând căruciorul.
Din senin, un bărbat necunoscut apucă copilul de picioare și încearcă să fugă. Mama se agață disperată de fiica ei, iar tatăl aleargă după agresor. Strigătele lor au atras atenția oamenilor din jur, iar șase agenți de pază au intervenit imediat, imobilizând bărbatul până la sosirea poliției.
Agentul de pază aflat la postul său a povestit că tatăl copilului a reacționat rapid pentru a-și proteja fiica. În același timp, un medic care se afla în magazin a intervenit imediat și a oferit primul ajutor atât mamei, aflată în stare de șoc, cât și fetiței.
Agresorul nu avea antecedente penale
Agresorul, un bărbat de 37 de ani, fără domiciliu cunoscut în Italia și fără antecedente penale, a fost arestat și dus la închisoarea locală. Poliția analizează mai multe ipoteze privind motivația sa: este posibil să fi acționat la pont, fiind angajat de cineva care dorea să facă rău familiei, sau chiar la comanda unui cartel specializat în răpiri de copii.
„Acest episod m-a afectat foarte mult şi la nivel personal, în primul rând pentru că este implicat un copil, dar şi pentru că am discutat cu părinţii fetiţei şi am înţeles patosul emoţional. A fost un impact emoţional foarte puternic pe care l-au suferit într-o poveste care, slavă cerului, s-a încheiat cu bine”, a declarat Marco Cadeddu, vicechestor al Poliţiei de Stat Italiene.
Fetița a fost transferată la spital, unde primește îngrijiri pentru o fractură de femur. Agresorul va fi acuzat de tentativă de răpire și de agresiune gravă.





























Comentează