Grecia si-a rechemat marti ambasadorul în Cehia pentru consultari, la Atena, în urma unei intensificari a tensiunilor cu Praga, relateaza Euronews, potrivit Mediafax.
Atena a luat aceasta decizie dupa ce presedintele ceh Milos Zeman a declarat ca Cehia ar trebui sa adopte moneda euro la o zi dupa o iesire a Greciei din zona euro.
"Singura mea preocupare în privinta adoptarii (monedei) euro în cadrul actualului mecanism de stabilizare este ca platitorii de taxe cehi vor plati datoriile Greciei", a mai declarat Zeman într-un interviu pentru agentia slovaca de presa Tasr.
"Am fost foarte dezamagit de rezultatul negocierilor care aproape ca au condus la asa-numitul Grexit, dar care s-au încheiat cu o ramânere a Greciei în zona euro", a mai spus seful statului ceh.
Ministerul grec de Externe a contactat Praga si a transmis ca "Cehia a intrat în UE si cu sustinerea Greciei si nu s-a comentat pe aceasta tema".
Însa Guvernul ceh nu a reactionat si nici nu a prezentat scuze.
Ministerul ceh de Externe a confirmat pentru Euronews ca Grecia si-a rechemat ambasadorul la Praga si a anuntat ca sefii diplomatiilor celor doua tari urmau sa discute miercuri la telefon despre acest incident diplomatic.
Comentează