Premium
Ambasadorul Rusiei la București, Valery Kuzmin, lansează un atac împotriva celor din România care „falsifică istoria”. La 75 de ani de la cel de-al Doilea Război Mondial, Federația Rusă susține că în țara noastră există „și lideri cunoscuți, dintre cei mai proeminenţi” care au falsificat date istorice.
- Citește și: SURSE - Pro România fuzionează cu ALDE prin absorbție: cum se va numi noul partid și cine va fi liderul
Valery Kuzmin, ambasadorul Rusiei la București: „În acest an, din care a trecut, deja, o bună parte, am sărbătorit cele două jubilee, și, din păcate, situația tensionată continuă și persistentă, de pe scena mondială, ne sugerează că subiectul conferinței noastre nu își pierde din relevanță.
Rolul crucial în triumful final al Națiunilor Unite, în cel de-al Doilea Război Mondial, l-a jucat, fără îndoială, Victoria popoarelor Uniunii Sovietice în Marele Război pentru Apărarea Patriei. Frontul de Est a fost locul unde au fost zdrobite 80% din diviziile Germaniei naziste, a fost cucerit Berlinul, iar pierderile umane ale URSS s-au ridicat la o cifră terifiantă – 27 de milioane de oameni, dintre care, mai mult de jumătate erau reprezentanți ai populației civile. Un factor tot atât de important pentru Victorie a fost distrugerea, de către Armata Sovietică, a armatei Kwantung din Japonia – care număra peste un milion de militari – în nord-estul Chinei. Rămâne un fapt real că nici bombardamentele nucleare asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki, de către aviația americană, nu au dus la capitularea Japoniei.
În ultimul timp, din ce în ce mai des, ne confruntăm cu tentativele de falsificare a istoriei celui de-al Doilea Război Mondial, iar cele mai active, în acest sens, sunt o serie de state europene care, în ajunul războiului, au urmărit o politică de împăciuire a agresorului, împingându-l spre Est, ca să atace URSS. Cu alte cuvinte, este vorba de o activitate din partea succesorilor direcți ai celor care poartă, în mare măsură, în calitate de colaboratori și aliați ai lui Hitler, responsabilitatea pentru indulgența față de agresiune.
Sensul principal al eforturilor falsificatorilor istoriei (printre care, din păcate, există și lideri cunoscuți ai României, dintre cei mai proeminenţi) se reduce la dorința de a egaliza responsabilitatea ‘’celor două regimuri totalitare” (cum spun ei, ‘’cel stalinist” sau ‘’comunist” din URSS și cel din Germania nazistă) pentru dezlănțuirea celei mai mari tragedii din memoria omenirii, la nivel mondial. Nu mă voi opri asupra metodelor nedemne, folosite pentru substituirea conceptelor aplicate, a denaturării atât a faptelor documentate, cât și a logicii desfășurării evenimentelor, în urma cărora crimele comise de naziști și de complicii lor sunt atribuite, cu nerușinare, soldaților-eliberatori. În același timp, sunt ascunse ‘’faptele incomode” din activitatea așa-numitelor democrații avansate din Occident (deportări în masă și internarea civililor, adăpostirea infractorilor naziști, declanșarea ‘’Războiului Rece” și a represiunii politice, războaiele neo-coloniale și toate celelalte, cu acelaşi specific).
Se creează impresia că succesorii colaboraționiștilor încearcă să facă astfel încât omenirea să uite de păcatele și crimele evidente ale “părinților lor ideologici”. În același timp, este important să ținem minte că, astfel, ei încalcă și sfidează dreptul internațional, din care fac parte și deciziile Tribunalului de la Nürnberg din 1946. Aceste decizii stabilesc fără echivoc responsabilitatea Germaniei pentru declanșarea războiului și tocmai acțiunile Germaniei naziste au fost calificate drept crime împotriva umanității și crime de război. Acesta a fost un verdict dat de către contemporani, pe care noi nu avem dreptul să-l anulăm sau să-l revizuim!
Dacă ne bazăm pe fapte și pe evenimente incontestabile, “punctul critic, ireversibil” a fost, fără îndoială, Acordul de la München, când liderii acestor “imperii coloniale democratice” – cel al Franței (da, e adevărat, ea a fost republică) și cel al Marii Britanii – au semnat un acord rușinos cu căpeteniile Germaniei naziste și Italiei fasciste. Drept urmare, exact ca în septembrie 1939, după ce Hitler a atacat Polonia, nici Parisul şi nici Londra nu au venit în ajutorul victimei agresiunii, conform prevederilor tratatelor bilaterale pe care tot ei le-au semnat, deși raportul general de forțe, la acel moment, potrivit chiar mărturiei generalilor lui Hitler, nu era deloc în favoarea celui de-al Treilea Reich.
Drept urmare, a trebuit ca “împăciuitorii agresorului” din Franța să sufere o catastrofă națională completă, iar războinicii britanici au fost forțați să se evacueze în grabă din Dunkerque, “cu permisiunea domnului Hitler”.
Oricât de sălbatice ar fi fanteziile și coșmarurile falsificatorilor occidentali de istorie, inventate “pentru consumul larg”, Tratatul de neagresiune sovieto-german din 23 august 1939 a fost ultimul, dintr-o serie de documente similare semnate cu Germania nazistă, de către majoritatea statelor occidentale. În orice caz, acest pact și-a pierdut complet semnificația juridică încă din 22 iunie 1941, iar semnificația sa istorică, fără îndoială, se menține pozitivă într-o serie întreagă de aspecte, până în prezent. De ce? Pentru că acest tratat a permis URSS să câștige timp, pentru a se pregăti mai bine pentru bătăliile majore împotriva nazismului. În plus, de fapt, tratatul a scăpat Armata Roșie de pericolul unui război pe două fronturi, deoarece semnarea documentului a produs un șoc la Tokyo, japonezii considerându-se trădați și, practic, au încetat să-l mai creadă în mod necondiționat pe Hitler și nici nu au mai îndrăznit, mai tîrziu, să atace URSS din est. Cu alte cuvinte, fără încheierea pactului, în august 1939, era posibil să nu aibă loc o victorie finală a Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial.
Ultimii veterani pleacă din această viață. Datoria sacră, responsabilitatea uriașă a generației mele (generația copiilor războiului, a copiilor celor care au fost pe front, în prima linie și ai celor care au muncit în spatele frontului) este de a păstra memoria adevăratului sens al evenimentelor istorice care au condus la al Doilea Război Mondial și despre război, în sine. A nu uita lecțiile celei mai mari tragedii din istoria omenirii înseamnă a face fapta de vitejie a eroilor săi nu doar nemuritoare, ci și instructivă pentru generațiile viitoare.
Observăm cu satisfacție că popoarele din Rusia și din România au întâmpinat sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial drept aliați care au luptat umăr la umăr, pentru eliberarea Europei Centrale și de Est. A fost întoarsă pagina neagră a crimelor regimului Antonescu, care a adus România în pragul catastrofei naționale. Decizia înțeleaptă și vizionară luată de Regele Mihai I, susținut de eminenți politicieni și lideri militari români, a permis României să se întoarcă în familia învingătorilor, să recupereze Transilvania de Nord, ruptă din trupul țării cu binecuvântarea lui Hitler, și, în final, să devină membru cu drepturi depline al ONU.
Cea mai importantă lecție a celui de-al Doilea Război Mondial este necesitatea și unica soluție, fără nicio alternativă, de a uni eforturile marilor puteri pentru victoria asupra răului absolut și de a dezvolta răspunsuri eficiente pentru provocările globale la adresa existenței omenirii. Cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a fondării ONU, este oportun să ne reamintim cuvintele unuia dintre primii săi secretari generali, suedezul Dag Hammarskjöld. El a spus, odată: “ONU a fost creată nu pentru a duce omenirea în ceruri, ci pentru a o salva din iad”. Într-adevăr, crearea unei astfel de platforme de dialog internațional-universală și extrem de echilibrate, în domeniul menținerii securității și păcii internaționale, a cooperării și dezvoltării, a garantat planetei 75 de ani de pace, deși nu a salvat-o de conflicte.
Astăzi, omenirea se confruntă direct cu provocările Armagheddonului termonuclear și ale terorismului internațional, cu bolile pandemice și cu crima organizată, cu traficul de droguri și migrația în masă, inclusiv cu problemele cauzate de schimbările climatice negative și multe altele.
Rusia pledează ferm pentru menținerea rolului central al ONU în afacerile internaționale. Scopul principal este de a depăși profunda criză militar-politică și economică cu care omenirea se confruntă acum, în plus, în contextul pandemiei COVID-19. Din păcate, cea mai mare îngrijorare o generează situația din sfera controlului armamentelor și a stabilității strategice. În acest domeniu, Statele Unite ale Americii distrug, în mod iresponsabil, unul câte unul, tratatele internaționale, distrug efectiv “arhitectura” stabilității globale care s-a format pe parcursul zecilor de ani. Drept rezultat, acele binecunoscutului “Doomsday Clock”, „Ceasul Apocalipsei” – care există, dacă memoria mea nu mă înșală, la New York – se apropie, deja, de ora 12.
Conducerea și diplomația Rusiei depun eforturi susținute pentru a elibera situația din impasul confruntării spre care o îndreaptă Statele Unite, propunând o serie de inițiative specifice: de la prevenirea militarizării spațiului cosmic la elaborarea regulilor pentru un comportament responsabil în spațiul cibernetic, de la convocarea Summit-ului celor cinci mari puteri fondatoare ale Organizației Națiunilor Unite, cu scopul reluării dialogului privind stabilitatea strategică și până la ideea unei reuniuni a participanților la Planul Comun și Cuprinzător de Acțiune (JCPOA) privind programul nuclear iranian, pentru a păstra această realizare notabilă a diplomației internaționale. Și în domeniul combaterii pandemiei, după cum știți, odată, am înaintat o inițiativă de ridicare a tuturor sancțiunilor unilaterale împotriva statelor care au ajuns într-o situație dificilă și care nu au fonduri suficiente pentru a combate această boală. Din păcate, la fel ca multe alte inițiative, şi aceasta rămâne, încă, fără aplicare reală.
Contururile viitoarei ordini mondiale multipolare se arată treptat, prin ceața timpului. Acest proces are un caracter obiectiv și nu depinde de o “rea voință” sau de “activitate rău intenționată” a Rusiei, Chinei sau a oricui altcineva. Este extrem de important să nu fie permis ca SUA și un grup de aliați ai săi, care se agăță cu disperare de dominația globală ce le scapă din mâini, să împingă lumea în abisul unei catastrofe termonucleare. În acest sens, este tot atât de important să ne aducem aminte de lecțiile celui de-al Doilea Război Mondial și să ne “concentrăm conștiincios” pe căutarea colectivă a răspunsurilor la provocările contemporaneității”, a precizat Valery Kuzmin.
