Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ambasadorul Statelor Unite la Ierusalim: 'Casa Albă autorizează Israelul să anexeze coloniile disputate din Cisiordania'

www.reuters.com
scandal Cisiordania

Scenariul promovat de Casa Albă prin planul său de pace în Orientul Mijlociu autorizează anexarea coloniilor disputate din Cisiordania, a anunţat premierul israelian în exerciţiu Benjamin Netanyahu, iar Washingtonul a confirmat, relatează AFP, potrivit news.ro.

Ambasadorul Statelor Unite la Ierusalim David Friedman susţine însă că Israelul ar putea efectua această anexare fără să aştepte să treacă cei patru ani de negocieri prevăzuţi în planul prezentat marţi de Trump în vederea găsirii unei soluţii cu două state.

”Israelul nu trebuie să aştepte deloc”, i-a răspuns Friedman unui jurnalist care l-a întrebat dacă anexarea ar fi de asemenea supusă termenului de patru ani.

Principala compensaţie a palestinienilor, în cazul în care acceptăsă se angajeze în negocieri cu Israelul, în pofida acesteianexări, este promisiunea unui stat cu drepturi depline - dar demilitarizat - şi al cărui teritoriu ”rămâne deschis şi fără dezvoltarea” coloniilor israeliene ”pe o perioadă de patru ani”, potrivit lui Donald Trump.

Citește și: Efect neașteptat al Brexit: lovitură de baros pentru Dacian Cioloș

Planul de pace în Orientul Mijlociu ”nu va trece”, a denunţat marţi preşedintele palestinian Mahmoud Abbas.

ONU nu a fost nici ea convinsă şi va respecta rezoluţiile şi acordurile bilaterale din 1967, a anunţat tot marţi un purtător de cuvânt.

ONU rămâne angajată în ajutorarea palestinienilor şi israelienilor să soluţioneze conflictul în baza rezoluţiilor sale, dreptului internaţional şi acordurilor bilaterale, a subliniat el.

VASTĂ ZONĂ STRATEGICĂ

”Marele prieten” al lui Donald trump, Benjamin Netanyahu a subliniat de altfel că planul Casei Albe recunoaşte suveranitatea israeliană în colonii şi în Valea Iordanului, o vastă zonă strategică în Cisiordania ocupată, unde armata israeliană tocmai şi-a consolidat prezenţa.

”Mult prea multe planuri au exercitat presiuni asupra Israelului pentru a se retrage din teritorii vitale ca Valea Iordanului. Însă, dumneavoastră, domnule preşedinte, recunoaşteţi că Israelul trebuie să fie suveran în Valea Iordanului şi în alte zone strategice din Iudeea şi Samaria”, a salutat el la casa Albă, precizând că Israelul trebuie ”să fie suveran în regiuni” care îi ”permit să se apere singur”.

O hartă a statelor israelian şi palestinian a planului de pace al lui Donald Trump - dezvăluită de Casa Albă - înscrie negru pe alb principiul suveranităţii Israelului în Valea Iordanului.

În cazul în care este anexată de către Israel, această vale ar deveni frontiera de est a statului evreu, extinzând astfel teritoriul israelian până la frontiera cu Iordania, o ţară cu care Israelul a semnat un acord de pace în 1994.

În pofida acestui acord, Valea Iordanului ar servi, în optica militarilorisraelieni, drept o zonă-tampon puţin populată, în cazul unor atacuri terestre ale vecinilor săi asupra Israelului.

400.000 DE COLONIŞTI ÎN CISIORDANIA

Valea Iordanului este ”vitală” pentru Israel, a apreciat marţi Netanyahu în conferinţa de presă comună cu Trump, la Washington, anunţând că în cadrul planului american statul evreu îşi va ”aplica suveranitatea” în această zonă.

Aproximativ 10.000 dintre cei 400.000 de colonişti israelieni stabiliţi în Cisiordania ocupată trăiesc în Valea Iordanului, potrivit unor date ale guvernului israelian şi ONG-uri.

Aproximativ 65.000 de palestinieni trăiesc în această vale, în care se află oraşul Ierihon, cu 20.000 de locuitori, potrivit organizaţiei israeliene împotriva colonizării B’Tselem.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.