Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ambasadorul SUA a vizitat CSM: Ce mesaj a transmis și ce au anunțat magistrații

csm

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm, a dat asigurări, la întâlnirea cu şefii CSM, că SUA sprijină România în identificarea şi dezvoltarea unor mecanisme de susţinere a independenţei justiţiei, luptei împotriva corupţiei şi a statului de drept.

Preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Marius Badea, respectiv Bogdan Gabor, au primit joi vizita delegaţiei Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, condusă de Hans Klemm.

"În cadrul vizitei, prilejuită de numirea Excelenţei Sale Hans Klemm în calitate de ambasador al Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, acesta a reafirmat sprijinul Statelor Unite ale Americii în identificarea şi dezvoltarea unor mecanisme eficiente de colaborare care să susţină independenţa justiţiei, lupta împotriva corupţiei şi statul de drept în România", se arată într-un comunicat al CSM.

Conducerea Consiliului a făcut o prezentare generală a rolului, structurii şi atribuţiilor instituţiei, accentuând priorităţile stabilite pentru această perioadă: garantarea independenţei sistemului judiciar şi responsabilizarea acestuia, evaluarea impactului intrării în vigoare a noilor coduri civile şi penale, formarea profesională a magistraţilor, luarea măsurilor pentru buna funcţionare a instanţelor şi parchetelor, formularea propunerilor de modificări legislative cu privire la legile justiţiei şi demersuri privind recuperarea bunurilor provenite din infracţiuni.

"Conducerea Consiliului a apreciat preocuparea şi sprijinul constant al misiunii diplomatice la Bucureşti în susţinerea acţiunilor de reformare a sistemului judiciar din România, fiind subliniată în mod deosebit colaborarea instituţională, inclusiv prin programe de formare şi schimb de experienţă dedicate judecătorilor şi procurorilor români", se precizează în comunicat.

CSM menţionează că, în cadrul discuţiilor, s-a evidenţiat şi buna colaborare dintre instituţiile reprezentative ale sistemului judiciar din România, dar şi dintre Consiliu şi celelalte puteri ale statului, în scopul continuării reformelor legislative, cu precădere cele vizând continuarea luptei împotriva corupţiei.

"La finalul întâlnirii, ambele părţi şi-au exprimat deschiderea spre colaborare pe baza unor principii comune care să susţină în continuare independenţa sistemului judiciar din România şi lupta împotriva corupţiei", mai arată CSM.

Din delegaţia Ambasadei SUA a făcut parte şi consilierul politic Debra Hevia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.