Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ambasadorul SUA, Hans Klemm, mesaj despre Holocaust: Este acum datoria noastră colectivă să educăm şi să comemorăm

Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, a declarat marţi, la Zalău, în cadrul unei conferinţe internaţionale de comemorare a Holocaustului, că este o datorie a noastră colectivă să educăm şi să comemorăm, pentru a nu uita tragicele evenimente din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când peste şase milioane de evrei şi-au pierdut viaţa. "Este acum datoria noastră colectivă să educăm şi să comemorăm. Să educăm şi să comemorăm astfel încât ceea ce s-a întâmplat la Bucureşti în ianuarie 1941 să nu se repete. Să educăm şi să comemorăm pentru a nu uita niciodată ce s-a petrecut în lunile iunie şi iulie 1941 la Iaşi. Să educăm şi să comemorăm pentru a nu uita niciodată ce s-a petrecut începând cu toamna anului 1941 în Transnistria. Să educăm şi să comemorăm pentru a nu uita niciodată ce s-a petrecut la sfârşitul primăverii şi începutul verii anului 1944 în Transilvania. Să nu uităm niciodată!", a afirmat Hans Klemm la conferinţa internaţională "Ultima oprire... Evreii din Transilvania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial".

La evenimentul de la Zalău, care a avut ca scop marcarea Zilei Internaţionale a Victimelor Holocaustului, au fost prezenţi, alături de diplomatul american, consulul general al Ungariei la Cluj-Napoca, Mile Lajos, primarul Zalăului, Ionel Ciunt, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Aurel Vainer, episcopul greco-catolic Virgil Bercea, prim rabin al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Rafael Shaffer, şi ministrul consilier în cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse Igor Iniushkin.

"Prin această manifestare dorim să arătăm întregii lumi faptele şi ororile care s-au petrecut în lagărele naziste. Aşa cum ştim că mamele, copiii, taţii şi bunicii au fost transportaţi din întreaga Europa, în vagoane de animale, către ultima staţie, ultima oprire, infernul de la Auschwitz-Birkenau, unde erau debarcaţi şi aşteptaţi pe rampa de triere de către îngerul morţii, doctorul Mengele, care decidea asupra vieţii sau a morţii. (...) În această zi, întregul popor evreu, de pe întregul mapamond, ne plângem martirii", a spus Dan Has, preşedintele Comunităţii Evreilor din Zalău, organizator principal al evenimentului.

Un moment special în cadrul conferinţei l-a constituit aprinderea a şase lumânări în amintirea celor şase milioane de evrei care şi-au pierdut viaţa în Holocaust, conform Agerpres.

Manifestarea de la Zalău a fost organizată de Comunitatea Evreilor din Zalău-Sălaj, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Zalău, Centrul de Cultură şi Artă Sălaj, Muzeul de Artă Cluj şi Universitatea Babeş-Bolyai.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.