Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, a declarat vineri, 18 decembrie, în cadrul ceremoniei de marcare a dobândirii capabilității tehnice a scutului antirachetă de la Deveselu, că acesta va intra în perioada de testare și integrare în arhitectura sistemului de apărare a Nato. De asemenea, acesta a ținut să clarifice încă o dată că scutul antirachetă nu reprezintă nicio amenințare pentru Rusia.
Hans Klemm a apreciat colaborarea excelentă cu Guvernul României, care a dus la finalizarea proiectului cu costuri mai mici decât au fost prevăzute inițial.
„Intrăm acum în următoarea etapă, a testării şi evaluării operaţionale, în vederea pregătirii pentru declaraţia Capacităţii Iniţiale de Operare a acestuia, precum şi a procesului de integrare NATO”, a anunțat ambasadorul SUA.
România și Statele Unite au anunțat astăzi că principalele componente militare ale facilităţii de apărare antirachetă Aegis Ashore din România, au fost finalizate şi transferate comandantului operaţional. Dobândirea acestei capabilități sporește puterea de apărare a zonei sudice și centrale a teritoriului european al NATO împotriva amenințărilor rachetelor balistice cu rază scurtă și medie. Acest lucru se datorează și finalizării amplasării unui radar AN/TPY-2 în Turcia, a unui sistem NATO de comandă şi control la Baza Aeriană Ramstein, din Germania, şi dislocarea de nave înzestrate cu capacităţi de apărare antirachetă multi-misiune Aegis, cu baza la Rota, în Spania.
Sursa foto: hotnews.ro
Comentează