DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Amendamentele pentru revizuirea Constitutiei pot fi depuse pana pe 30 aprilie

Constitutia Romaniei
Preşedintele comisiei, liberalul Crin Antonescu, a declarat că ceea ce este de reţinut şi de explicat, pe texte care sunt publice, este următorul lucru: "Nu există nicio semnalare a vreunui articol revizuit care pune în pericol sau limitează regimul democratic sau statul de drept din România". Antonescu a vorbit şi despre "observaţiile şi recomandările Curţii Constituţionale şi ale Comisiei de la Veneţia", precizând că trebuie să remarcat sensul acestora. "Atunci când ni se solicită o şi mai mare clarificare a tipului de regim politic, de formă de guvernământ, o separare şi o delimitare şi mai clară a atribuţiilor preşedintelui şi premierului, comparând cu actuala Constituţie, noi am făcut deja nişte paşi în revizuire în această direcţie. O cheie dramatică sau jignitoare, că ni s-a dat peste nas, asta este gândirea partizană şi periferică (...) Raportul şi opinia Curţii Constituţionale sunt toate luate în seamă", a mai declarat liderul PNL. Crin Antonescu a ţinut să precizeze că amendamentele care vor fi depuse vor ţine cont de aceste observaţii ale Curţii Constituţionale şi ale Comisiei de la Veneţia, dar că "nu are rost să se ia totul de la început, pentru că ar fi absurd". "Ce ni se recomandă este să mergem şi mai mult, să clarificăm dacă se poate şi mai multe din aceste lucruri, nicidecum scandalul de tipul demagogic care s-a iscat, cum că noi, aţi văzut şi pe eminentul jurist Alin Tişe, spunând că preşedintele este putere în stat", a comentat Antonescu. La rândul său, senatorul PSD Ioan Chelaru a precizat că se impun două etape în elaborarea noului proiect de revizuire a Constituţiei. Astfel, după ce se vor primi amendamentele de la grupurile parlamentare, de la societatea civilă, CSM, se va lucra pe textul proiectului, analizând în acelaşi timp poziţia Curţii Constituţionale şi a Comisiei de la Veneţia. După finalizarea textului, cel mai probabil la finalul sesiunii de vară a Legislativului, se va elabora raportul Comisiei de revizuire, pentru a fi prezentat în Parlament. Mediafax

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.