Amenzi aplicate de ITM la firmele de furnizare a apei şi colectare a apelor uzate

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 02-10-2024

Actualizat: 02-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: GAL

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a aplicat amenzi în valoare de 13.000 de lei după efectuarea unor controale la firmele de captare şi distribuţie a apei şi la cele de colectare a apelor uzate, informează instituţia, miercuri, printr-un comunicat de presă.



Potrivit sursei citate, au fost verificate şase societăţi în cadrul campaniei naţionale pentru verificarea modului de respectarea a prevederilor legale privind încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă şi verificarea modului în care sunt respectate cerinţele minime pentru îmbunătăţirea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor.

"În domeniul relaţiilor de muncă, inspectorii de muncă din cadrul ITM Satu Mare au efectuat un număr de 6 controale în acest domeniu de activitate. Ca urmare a controalelor efectuate, au fost sancţionaţi 2 angajatori, fiind dispuse 8 măsuri obligatorii pentru remedierea deficienţelor constatate. În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectorii de muncă au efectuat 6 controale la angajatorii care desfăşoară activitatea în domeniile de activitate vizate de campanie, având un număr total de 600 lucrători, din care 180 la punctele de lucru controlate, fiind constatate 9 deficienţe (neconformităţi faţă de prevederile legale) şi sancţionaţi 6 agenţi economici. Au fost aplicate 9 sancţiuni contravenţionale din care 2 amenzi în valoare totală de 13.000 lei şi 7 avertismente. Au fost dispuse 9 măsuri obligatorii pentru înlăturarea deficienţelor constatate", precizează ITM.

Printre problemele descoperite se numără lipsa balustradelor în staţiile de pompare sau semnalizarea incompletă.

"Deficienţele frecvent constatate în domeniul SSM au fost următoarele: nu sunt autorizate din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă activităţile desfăşurate, nu sunt actualizate buletinele de măsurare a rezistenţei de dispersie, pentru unii lucrători nu este realizat controlul medical periodic, semnalizare de securitate incompletă la locurile de muncă, scările de acces în staţia de pompare nu sunt prevăzute cu balustrade", precizează sursa citată de Agerpers.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri