Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Amenzi de peste 1,17 milioane lei aplicate firmelor care comercializează carburanţi

europafm.ro
amenda politie

Inspectorii de specialitate ai mai multor instituţii ale statului au aplicat amenzi în valoare de peste 1,17 milioane lei şi au suspendat sau oprit activitatea la mai multe firme din judeţul Hunedoara, care se ocupă cu depozitarea sau comercializarea produselor petroliere, inclusiv GPL, în urma unor controale ce au fost efectuate în cursul lunii octombrie, potrivit unui raport de bilanţ prezentat marţi de autorităţile judeţene, potrivit Agerpres.

"În perioada de referinţă, pe timpul activităţilor de control au fost constatate 630 deficienţe, fiind aplicate 588 sancţiuni contravenţionale - 198 amenzi în cuantum de 1.175.000 lei şi 390 avertismente", a arătat, marţi, într-o conferinţă de presă, prefectul judeţului Hunedoara, Călin Marian.

Principalele deficienţe constatate pe timpul activităţilor de control au avut ca obiect neasigurarea personalului de deservire autorizat, utilizarea la transport a unor autovehicule cu defecţiuni tehnice sau fără licenţă de transport, dotarea insuficientă cu mijloace de stins incendiile sau lipsa autorizaţiilor de securitate la incendiu.

Ca urmare a deficienţelor constatate pe timpul controlului a fost închisă activitatea pentru şase agenţi economici şi s-a decis suspendarea activităţii în cazul a trei firme, precum şi retragerea autorizaţiilor de funcţionare pentru alţi trei operatori economici.

De asemenea, au fost dispuse 392 de măsuri în vederea remedierii deficienţelor constatate.

În judeţul Hunedoara funcţionează 33 de staţii de carburanţi tip PECO, 29 de staţii mixte şi 10 staţii GPL.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.