Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

American Music Awards - Taylor Swift este marea câştigătoare a galei

Taylor Swift

Cântăreaţa Taylor Swift este marea câştigătoare a galei American Music Awards, care a avut loc duminică seară, la Los Angeles.

Artista în vârstă de 30 de ani a primit patru nominalizări la gala de anul acesta şi trei trofee AMA, inclusiv pentru „artistul anului”.

Ea a absentat de la ceremonie, deoarece - după cum a explicat - este ocupată cu reînregistrarea catalogului său, şi a trimis un singur discurs.

„Motivul pentru care nu sunt acolo, în seara asta, este acela că îmi înregistrez din nou toată muzica mea veche în studioul unde am înregistrat-o iniţial. Este minunat şi abia aştept să o ascultaţi”, ea spus ea.

Cântăreaţa a adăugat: „Acesta este un premiu votat de public, ceea ce înseamnă foarte mult pentru mine. Aţi fost mai mult decât minunaţi în toţi anii carierei mele, dar mai ales în acesta, când am fost atât de departe. Nu am putut să ne vedem la concerte, dar încă mă simt foarte legată de voi prin muzică”.

Swift s-a impus şi la categoriile „Favorite Pop/Rock Female Artist” şi „Favorite Music Video” (cu „Cardigan”).

Singura categorie la care ea nu a câştigat a fost „Favorite Pop/Rock Album”, trofeu care i-a revenit lui Harry Styles pentru „Fine Line”.

Cu aceste trei noi trofee, Swift şi-a doborât propriul record - artistul cu cele mai multe premii AMA. În prezent, ea are 32 astfel de distrincţii. Înaintea cântăreţei, recordul este deţinut de Michael Jackson, cu 24.

Trei trofee au primit noaptea trecută şi The Weeknd („Favorite Male Soul/R&B Artist”, „Favorite Soul/R&B Album”, „Favorite Soul/R&B Song”) şi Dan + Shay („Collaboration of the Year”, „Favorite Country Song”, „Favorite Duo or Group”).

Doja Cat a fost desemnată „New Artist of the Year”, BTS s-a impus la categoriile „Favorite Pop/Rock Duo or Group” şi „Favorite Social Artist”, iar Justin Bieber la categoria „Favorite Pop/Rock Male Artist”.

Cântecul pop-rock preferat al anului a fost ales „Don’t Start Now” - Dua Lipa.

Gala American Music Awards 2020 a fost transmisă de la Microsoft Theater din Los Angeles şi a fost găzduită de Taraji P. Henson.

Evenimentul s-a supus regulilor impuse în contextul sanitar. Toţi cei prezenţi în clădire au fost testaţi, iar la gala a participat un număr redus de spectatori. Show-ul a cuprins recitaluri ale unora ca Billie Eilish, Shawn Mendes, Justin Bieber, Katy Perry, Jennifer Lopez şi Maluma, The Weeknd cu Kenny G, BTS, Megan Thee Stallion, Dua Lipa, Dan + Shay.The Weeknd şi Roddy Ricch au primit cele mai multe nominalizări anul acesta, câte opt, iar Megan Thee Stallion a primit cinci selecţii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.