Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Americanii au sărbătorit Revelionul la televizor: audiența CNN și ABC a fost mai mare în comparație cu alți ani

cnn.com
CNN

Programele prezentate în noaptea dintre ani de posturile americane CNN şi ABC au înregistrat creşteri de audienţă faţă de 2019, relatează News.ro.

CNN aproape şi-a dublat audienţa, ABC, obişnuit lider al serii, a înregistrat o creştere cu 5%, în timp ce NBC şi Fox au scăzut, potrivit The Hollywood Reporter.

Programul live special de patru ore şi jumătate al CNN, prezentat de Anderson Cooper şi Andy Cohen, a avut în medie 3,36 de milioane de telespectatori, faţă de 1,73 de milioane, pe 31 decembrie 2019. Cât priveşte publicul comercial, cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, audienţa s-a dublat de asemenea.

ABC a prezentat „New Year's Rockin' Eve With Ryan Seacrest”, care a atras 18,4 milioane de telespectatori, cu 5% mai mult faţă de anul trecut. În sfertul de oră de la miezul nopţii, când pe scenă a urcat Jennifer Lopez, programul a fost urmărit de 22,12 milioane de telespectatori.

Citește și: Cum a lăsat Israelul lui Netanyahu lumea în urmă în cursa vaccinurilor: operațiune masivă 27/7 pe STADIOANE; dozele libere, folosite la tineri

Programul NBC de anul nou a fost urmărit, în medie, de 7,36 de milioane de telespectatori, cu 6% mai puţini decât anul trecut.

Fox a înregistrat pierderi mai mari cu „New Year's Eve Toast & Roast”. Programul a atras mai puţin de 4 milioane de telespectatori, o scădere de 29%.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.