Americanii au acționat chirurgical: Au decapitat toată conducerea armatei iraniene, inclusiv șeful Statului Major și ministrul Apărării

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 01-03-2026 09:25

Actualizat: 01-03-2026 09:31

Article thumbnail

Sursă foto: Fatemeh Bahrami / AFP / Profimedia

Şeful de stat major al forţelor armate iraniene, Abdolrahim Mousavi, a fost ucis împreună cu alţi generali de rang înalt în loviturile americane şi israeliene asupra ţării, informează duminică televiziunea de stat, relatează AFP şi Reuters.

Televiziunea a menţionat numele lui Mousavi printre înalţii responsabili ucişi sâmbătă, alături de ministrul apărării, de şeful Gardienilor Revoluţiei, Mohammad Pakpour, precum şi de Ali Shamkhani, un consilier al ghidului suprem, ale căror decese erau deja confirmate.

Televiziunea a precizat că aceste persoane au fost ucise "într-o reuniune a Consiliului de apărare", adăugând că alte nume vor fi anunţate ulterior.

Războiul din Orientul Mijlociu explodează

Războiul din Orientul Mijlociu s-a intensificat după uciderea liderului Ali Khamenei. Zeci de obiective din Israel și din alte țări din regiune au fost atacate de iranienei.

Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice a anunțat duminică dimineață că a lansat atacuri asupra a 27 de baze americane în Orientul Mijlociu, potrivit Al Jazeera, citată de Mediafax.

Sursa menționată susține că desfășoară al șaselea val de atacuri ca represalii pentru bombardamentul american și israelian asupra Iranului. Armata iraniană a lansat atacuri „extinse cu rachete și drone” asupra Israelului și a bazelor militare americane din regiune. Sunt vizate baza aeriană israeliană Tel Nof, sediul central al armatei israeliene de la HaKirya din Tel Aviv și un mare complex industrial de apărare din același oraș.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri