Americanii doboară patru drone ale rebelilor houthi: ce țintă se pare că vizau acestea

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 25-04-2024

Actualizat: 25-04-2024

Article thumbnail

Sursă foto: UK MOD © Crown copyright 2024

Statele Unite au doborât miercuri patru drone în zonele din Yemen aflate sub controlul rebelilor houthi, a anunţat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), scrie AFP, citat de AGERPRES.

Forţele americane au reuşit să "distrugă patru drone" care "prezentau o ameninţare iminentă pentru navele americane, navele coaliţiei şi navele comerciale din regiune", a declarat CENTCOM într-un comunicat publicat pe X, fost Twitter.

O navă a coaliţiei a reuşit, de asemenea, să intercepteze în aceeaşi zi o rachetă antinavă lansată din zone controlate de rebelii yemeniţi şi spre Golful Aden, potrivit aceleiaşi surse.

Această rachetă "viza probabil MV Yorktown", un port-container "sub pavilion american deţinut şi operat de americani", a precizat Comandamentul. "Nu s-au înregistrat răniţi sau pagube de către navele americane, ale coaliţiei sau comerciale", a mai spus acesta.

Rebelii houthi, sprijiniţi de Iran, desfăşoară din noiembrie atacuri asupra navelor pe care le consideră a avea legături cu Israelul. Ei susţin că acţionează în solidaritate cu palestinienii din Fâşia Gaza.

În faţa atacurilor houthi, Statele Unite, susţinător al Israelului, au înfiinţat în decembrie o forţă multinaţională de protecţie maritimă în Marea Roşie şi au lansat, cu ajutorul Marii Britanii, lovituri în Yemen împotriva rebelilor houthi.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri