Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Americanii musulmani îi cer lui Biden să obțină o încetare a focului în Gaza sau își retrag votul

Profimedia Images
joe biden

Americanii musulmani şi unii activişti ai Partidului Democrat spun că vor depune eforturi pentru a mobiliza milioane de alegători musulmani să nu facă donaţii şi să nu voteze pentru realegerea preşedintelui Joe Biden în 2024, dacă acesta nu ia măsuri imediate pentru a asigura o încetare a focului în Gaza, relatează Reuters.

Consiliul Naţional Democrat Musulman, din care fac parte lideri ai Partidului Democrat din state foarte disputate care probabil vor decide alegerile, precum Michigan, Ohio şi Pennsylvania, i-a dat lui Biden un ultimatum: până marţi la ora locală 17.00 (23.00, ora României) să îşi folosească influenţa pe care o are pe lângă Israel pentru a negocia o încetare a focului. Într-o scrisoare deschisă intitulată "Ultimatum pentru încetarea focului 2023", liderii musulmani s-au angajat să mobilizeze alegătorii musulmani pentru a "refuza să susţină, să sprijine sau să voteze orice candidat care susţine ofensiva israeliană împotriva poporului palestinian".

"Sprijinul necondiţionat al administraţiei dumneavoastră, care cuprinde finanţarea şi armamentul, a jucat un rol semnificativ în perpetuarea violenţei care provoacă victime civile şi a erodat încrederea alegătorilor care anterior şi-au pus încrederea în dumneavoastră", îi reproşează Consiliul Musulman lui Biden, potrivit news.ro.

Fostul membru al Camerei Reprezentanţilor Keith Ellison, primul musulman ales în Congres, în prezent procuror general al statului Minnesota, şi reprezentantul Andre Carson din Indiana sunt copreşedinţii fondatori ai organizaţiei.

Reprezentanta Rashida Tlaib, o aleasă americană de origine palestiniană din Minnesota, a publicat luni un videoclip de 90 de secunde pe X, în care a denunţat sprijinul lui Biden pentru ceea ce ea a numit "campania de genocid a Israelului în Palestina", adăugând: "Nu contaţi pe votul nostru în 2024".

 

Basim Elkarra, directorul executiv al Consiliului pentru Relaţii Americano-Islamice (CAIR) din Sacramento Valley, a declarat că voturile musulmanilor ar putea fi cruciale pentru Biden în candidatura sa din 2024 pentru un al doilea mandat, reamintind că cele 16 voturi electorale din Michigan au fost câştigate de Biden cu o marjă îngustă, de doar 2,6%, în 2020.

Musulmanii americani din Minnesota, stat unde Biden intenţionează să vină miercuri în vizită, au lansat săptămâna trecută un ultimatum similar de încetare a focului, cu termen limită marţi la prânz. Ei au declarat că au planificat un protest miercuri, când preşedintele le va vizita statul.

Jaylani Hussein, directorul executiv al CAIR din Minnesota, a avertizat că liderii musulmani americani din alte state disputate - care sunt cruciale pentru realegerea lui Biden în 2024 - vor face cereri similare. "Ne aşteptăm ca Wisconsin, Ohio şi alte state să facă acelaşi lucru săptămâna aceasta", a declarat Hussein. El a spus că nu are altă opţiune decât să voteze împotriva lui Biden în 2024 dacă nu va cere încetarea luptelor în Gaza, menţionând că vorbeşte în calitate de individ, nu în numele CAIR.

În jur de 70% dintre musulmanii americani l-au susţinut pe Biden în 2020, a reamintit Hussein.

Scrisoarea Consiliului Naţional Democrat Musulman este cel mai recent semn al furiei şi frustrării tot mai mari din comunităţile arabe şi musulmane americane în legătură cu faptul că administraţia Biden nu a condamnat atacurile Israelului asupra Fâşiei Gaza după atacul din 7 octombrie al militanţilor Hamas din Gaza care, potrivit oficialilor israelieni, au ucis 1.400 de persoane şi au luat 239 de ostatici. Luni, autorităţile medicale din Gaza, unde controlul aparţine Hamas, au declarat că 8.306 persoane, inclusiv 3.457 de copii, au fost ucise în atacurile aeriene şi ofensiva terestră ale Israelului, operaţiuni ce durează de trei săptămâni.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat luni că nu va fi de acord cu nicio încetare a focului în Gaza. La rândul său, purtătorul de cuvânt al Consiliului Securităţii Naţionale de la Casa Albă, John Kirby, a subliniat că "Hamas este singurul care ar avea de câştigat de pe urma acestui lucru în acest moment".

Biden a găzduit joia trecută o întâlnire cu câţiva lideri musulmani, a anunţat Casa Albă, care asigură că oficialii administraţiei continuă să se întâlnească cu membri ai comunităţii arabe şi musulmane care sunt îngrijoraţi de modul în care Biden a gestionat criza dintre Israel şi Hamas.

Deşi spune că sprijină cauza Israelului, Biden a numit mai mulţi arabo-americani şi musulmani în funcţii politice decât orice predecesor al său, precum şi primii doi judecători federali musulmani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.