Statele Unite au avertizat Turcia că începând de luna viitoare vor fi aplicate acţiuni 'agresive' împotriva Iranului, iar în virtutea acestor sancţiuni companiile turce care efectuează tranzancţii cu Iranul nu vor mai putea face afaceri cu SUA, relatează agenţia EFE, citând ediţia de sâmbătă a cotidianului turc Sabah, care la rândul său citează surse oficiale, informează agerpres.
'În cazul în care companiile turce doresc să continue să facă afaceri cu iranienii, trebuie să înţeleagă că nu vor mai face afaceri pe piaţa SUA ori cu cu sistemul financiar american', a declarat la Ankara subsecretarul Trezoreriei SUA, Marshall Billingslea.
Acesta face parte dintr-o delegaţie americană ce vizitează Turcia pentru a discuta despre viitorul relaţiilor economice şi comerciale dintre Ankara şi Teheran după intrarea în vigoare a sancţiunilor anunţate în luna mai odată cu decizia preşedintelui Donald Trump de a retrage SUA din acordul privind programul nuclear iranian.
În cazul Turciei, sancţiunile riscă să afecteze în special importurile de petrol.
Întrebat despre posibilitatea ca cineva să încerce ocolirea sancţiunilor prin metode cu ar fi plata petrolului în aur, cum au mai fost cazuri în trecut, oficialul american a asigurat că 'sancţiunile Trezoreriei se vor aplica într-un mod foarte, foarte agresiv şi exhaustiv'. 'Vom fi mult mai activi ca în trecut', a insistat el, făcând referire la sancţiunile aplicate împotriva Iranului anterior semnării acordului nuclear denunţat de preşedintele Trump.
Marshall Billingslea şi-a continuat ideea menţionând că 'zilele acestea sunt monitorizate mari achiziţii de aur în Turcia' şi autorităţile americane 'examinează şi încearcă să înţeleagă de ce se întâmplă acest lucru'.
'Companiile şi băncile turce trebuie să admită că le-am dat 180 de zile înaintea (întrării în vigoare a) sancţiunilor pentru a le da timp să sisteze afacerile' cu Iranul, a mai spus oficialul american.
În schimb, Ministerul turc de Externe a emis un comunicat în care subliniază importanţa relaţiilor cu Iranul. 'Autorităţile turce iau măsurile necesare pentru ca Turcia să nu fie afectată negativ de viitoarele sancţiuni americane', se arată într-o notă a MAE turc. 'Iranul este un vecin important pentru Turcia şi avem o importantă relaţie economică şi comercială, precum şi acorduri energetice. Prim urmare, vom efectua o analiză a sancţiunilor americane', se mai menţionează în acelaşi text.
În pofida sancţiunilor impuse de SUA, Ankara şi Teheranul şi-au exprimat de mai multe ori intenţia de continua relaţiile comerciale, evocând inclusiv posibilitatea ca tranzacţiile cu petrol să fie plătite în monede locale, respectiv lira turcă şi rialul iranian.
Americanii pun companiile turcești să aleagă între SUA și Iran
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

38
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
38

1.316
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
1.316

2.203
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
2.203

37
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
37

1.271
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.271

3.101
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
3.101

42
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
42

3.173
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
3.173

2.208
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
2.208

169
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
169

96
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
96

4.022
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
4.022

26
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
26
















Comentează