Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Americanii se implică în războiul din Yemen: John Kerry a ajuns în Arabia Saudită

politico.com
john kerry

Secretarul de stat al SUA John Kerry a sosit miercuri în Arabia Saudită pentru convorbiri privind găsirea unei soluţii politice la războiul din Yemen, relatează AFP. John Kerry urmează să aibă în cursul serii întrevederi cu prinţul moştenitor Mohammed ben Salman, un fiu foarte influent al regelui saudit Salman. Acesta îl va primi joi pe responsabilul american.

Şeful diplomaţiei americane se va întâlni joi cu mediatorul ONU Ismail Ould Sheikh Ahmed precum şi cu omologii săi din Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG), activ în cadrul coaliţiei conduse de Arabia Saudită împotriva rebelilor din Yemen. Potrivit ONU, situaţia umanitară a civililor din Yemen, cea mai săracă ţară din Peninsula Arabică, 'continuă să se deterioreze'. Ei reprezintă aproximativ jumătate din cei 6.500 de morţi în urma conflictului, în timp ce milioane de locuitori au o situaţia alimentară precară, suferind de lipsă de de apă şi de cea a îngrjirilor medicale. În conflictul din Yemen se confruntă forţele loiale preşedintelui Abd Rabbo Mansour Hadi, susţinute de o coaliţie militară condusă de Arabia Saudită, şi rebelii şiiţi houthi aliaţi ai fostului preşedinte yemenit Ali Abdallah Saleh. Aceştia din urma deţin controlul asupra capitalei Sanaa şi a unor zone întinse ale teritoriului yemenit, anunţă Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.