Americanii sunt fanii vaccinului: 50% dintre adulți s-au vaccinat

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 25-05-2021

Actualizat: 26-05-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Agerpres - Reuters

Pragul de 50% din totalul adulţilor americani care vor fi vaccinaţi cu schemă completă împotriva maladiei COVID-19 va fi atins marţi, a anunţat Casa Albă, relatează AFP.

Peste 60% din adulţii americani (aproape 160 de milioane de persoane) au primit deja cel puţin o doză a unuia dintre cele trei vaccinuri anti-COVID-19 care sunt în prezent autorizate în Statele Unite, scrie Agerpres.ro.

După un debut dificil la sfârşitul anului 2020, campania de vaccinare în masă în Statele Unite a fost implementată apoi într-un ritm alert de administraţia preşedintelui Joe Biden.

Preşedintele Biden a fixat un obiectiv de 70% pentru adulţii din Statele Unite care să primească cel puţin o doză de vaccin înainte de ziua naţională, celebrată pe 4 iulie, însă campania de vaccinare a început să încetinească în ultimele zile, pe măsură ce a ajuns la categoria rezidenţilor sceptici sau indiferenţi în privinţa vaccinării.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri