Americanul Mike James şi-a prelungit contractul cu Monaco

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 14-06-2024

Actualizat: 14-06-2024

Article thumbnail

Sursă foto: gds.ro

Americanul Mike James, cel mai bun marcator în istoria Euroligii şi recent MVP al acestei competiţii apoi al finalei campionatului francez, şi-a prelungit pe trei sezoane contractul cu Monaco, unde joacă din vara lui 2021, a anunţat vineri clubul monegasc, scrie AFP, potrivit Agerpres.

La 33 de ani, James, a devenit pe 7 martie în sala Gaston-Medecin, împotriva Stelei Roşii Belgrad, cel mai bun marcator din istoria Euroligii, depăşind cele 4.455 de puncte ale grecului Vassilis Spanoulis, iar acum are 4.623 de puncte în competiţie.

Americanul va continua cel puţin un al patrulea sezon la Monaco, cu ambiţia de a câştiga cea mai importantă competiţie continentală intercluburi.

Această stabilitate este fără precedent pentru un jucător care a fost mult timp considerat greu de gestionat, după ce a avut probleme în relaţia cu antrenorii săi la Milano şi apoi la Moscova în timpul carierei sale. Dar la Monaco, James a găsit în tehnicianul sârb Sasa Obradovic "un antrenor care urăşte înfrângerea cel puţin la fel de mult ca mine".

Potrivit diverselor surse apropiate clubului, grecul Nick Calathes, aflat în prezent la Fenerbahce Istanbul, ar putea semna în curând cu Monaco.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri