Amestecul Rusiei în alegerile din Statele Unite a avut un efect neglijabil, a declarat luni consilierul pentru securitatea naţională al Casei Albe, John Bolton, care a insistat că un astfel de comportament nu trebuie tolerat, informează Reuters preluată de Agerpres.
O comisie specială federală conduce o anchetă penală în legătură cu acuzaţiile privind amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA în 2016 şi orice posibilă cooperare cu campania lui Donald Trump.
Moscova a negat acuzaţiile, în timp ce Trump a spus că nu a existat nicio înţelegere între echipa sa de campanie şi Rusia.
Bolton a minimalizat consecinţele presupusei ingerinţe. "Astăzi le-am spus colegilor noştri ruşi că amestecul lor în procesul nostru electoral abia dacă a avut un efect real", l-a citat postul de radio Eho Moskvî pe Bolton, aflat într-o vizită la Moscova.
"Dar lucrul cel mai important este însăşi dorinţa de amestec în afacerile noastre care trezeşte neîncredere în poporul rus, în Rusia. Şi cred că nu ar trebui tolerată, nu ar trebui să fie acceptabil", a adăugat el.
Guvernul american a acuzat vinerea trecută un cetăţean rus că a jucat un rol financiar într-un plan sprijinit de Kremlin de a purta un "război informaţional" împotriva Statelor Unite, inclusiv încercări de a influenţa alegerile de luna viitoare pentru Congres.
Amestecul Rusiei în alegerile din Statele Unite a avut un efect neglijabil, consideră John Bolton
București
9°C
Articole Similare

32
Asemănări între pandemia de Covid și războiul din Iran: Am putea vedea primele falimente
32

1.519
Trump face ”curățenie” la Casa Albă - După demiterea procurorului general ar urma șeful FBI și secretarul armatei
1.519

1.860
Mișcare majoră a armatei americane în România: Apache, folosite inclusiv contra dronelor
1.860

70
Israelul şi Kuweitul anunță respingerea unor atacuri iraniene cu rachete şi drone
70

62
Havana grațiază peste două mii de persoane în urma presiunilor SUA
62

87
Atenţionare de călătorie pentru Ungaria: Interdicţie de circulaţie aplicabilă vehiculelor de peste 7,5 tone
87

2.491
Se pregătește o intervenție în forță pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz - Statele din Golf cer aprobarea ONU
2.491

59
Donald Trump impune noi taxe vamale pentru medicamente şi le modifică pe cele pentru metale
59

148
Atentat la bordul unui tren de mare viteză din Germania - Un bărbat a detonat dispozitive explozive înainte de a fi imobilizat
148

95
Iranul instituie un ”punct de taxare” pentru petroliere în Strâmtoarea Ormuz
95

2.901
Rusia intră în ecuația crizei din Ormuz: Ce garanții a obținut Serghei Lavrov în urma discuției cu Abbas Araghchi pe fondul tensiunilor cu SUA și Israel
2.901

5.300
Cutremur la vârful Armatei SUA: Hegseth îl demite pe șeful Statului Major, în plin război în Iran
5.300

3.460
Povestea lui Goliat, pusă în practică de Iran în războiul cu SUA: cum câștigă de fapt Teheranul un război aparent pierdut / „Voi aveţi ceasurile, noi avem timpul”
3.460
















Comentează