DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Amicale cu Anglia și Georgia pentru naționala U21

FRF
u21 romania fotbal

Viitoarea națională U21 a României va începe în luna septembrie pregătirea pentru turneul final din 2023, cu două amicale în compania selecționatelor similare ale Angliei și Georgiei, a anunțat marți frf.ro potrivit mediafax.

Calificată deja la EURO 2023 din postura de țară gazdă, România U21 a început să își planifice meciurile de pregătire. Astfel, Federația Română de Fotbal (FRF) a stabilit primele două partide al tricolorilor Under 21.

Aceștia vor întâlni Anglia, pe 3 septembrie, și Georgia, pe 7 septembrie. Ambele jocuri se vor disputa în România. Locul de disputare și ora de începere vor fi stabilite ulterior.

Ultima întâlnire dintre România și Anglia a avut loc la EURO 2019, în faza grupelor, în Italia, la Cesena, unde elevii pregătiți atunci de Mirel Rădoi s-au impus cu 4-2.

La începutul lunii iunie, naționala de seniori a României va avea și ea aceeași adversari. Tricolorii vor disputa două partide amicale și vor întâlni Georgia, în țară, pe 2 iunie, și Anglia, în deplasare, pe 6 iunie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.