Organizaţia neguvernamentală Amnesty International a denunţat într-un raport publicat joi lipsa procedurii de recurs în cazul persoanelor concediate în cadrul epurărilor efectuate în Turcia după puciul eşuat în iulie 2016, informează AFP preluată de Agerpres.
Aproximativ 130.000 de persoane au fost concediate în cursul celor doi ani de stare de urgenţă, instaurată în iulie 2016 şi care a fost ridicată în iulie 2018, potrivit Amnesty. Printre acestea, doar puţin peste 6.000 au fost restabiliţi în drepturi.
Autorităţile afirmă că epurările au fost necesare pentru 'curăţarea' instituţiilor şi eliminarea oricărui risc de rebeliune, dar ONG-urile şi opoziţia denunţă o manevră pentru reducerea la tăcere a oponenţilor preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.
Autorităţile l-au acuzat de organizarea puciului pe predicatorul Fethullah Gulen, instalat în SUA, dar acesta neagă orice implicare. În afară de simpatizanţii lui Gulen, epurările au vizate cercurile prokurde şi numeroase mass-media.
În ianuarie 2017, autorităţile au înfiinţat o comisie de apel care să permită persoanelor concediate să facă recurs. Dar, potrivit Amnesty, această comisie 'nu a fost adaptată nevoilor' , mai ales din cauza 'lipsei de independenţă' şi nu a servit decât pentru 'aprobarea' deciziilor guvernamentale.
La 5 octombrie, comisia a pronunţat hotărâri în numai 29% din cazurile prezentate şi a anulat revocarea din funcţie în doar 7% din cazuri, potrivit ONG.
'Concedierea arbitrară a acestor angajaţi din sectorul public şi lipsa unui proces eficient de contestare reprezintă una dintre cele mai grave încălcări ale drepturilor omului în perioada stării de urgenţă', se menţionează în raport.
'Procesul în ansamblul său reprezintă un afront ruşinos la adresa justiţiei', a deplâns situaţia Andrew Gardner, director de cercetare şi strategie privind Turcia la Amnesty International.
În cadrul concedierilor prin decret-lege, persoanele vizate nu au fost informate despre motivele exacte ale demiterii lor, iar în unele cazuri o formulă vagă făcea trimitere la posibile legături cu 'organizaţii teroriste'.
Caracterul vag al acestor acuzaţii le face dificil de respins de către cei în cauză, potrivit Amnesty.
Persoanele concediate 'trăiesc în incertitudine în absenţa unei proceduri de recurs eficiente. În loc să le ofere un mecanism care să le facă dreptate, Comisia (înfiinţată de autorităţi) nu face decât 'să răsucească cuţitul în rană', a apreciat Andrew Gardne
Amnesty International acuză Turcia că nu a acordat dreptul la recurs celor acuzați pentru puciul din 2016
București
10°C
Articole Similare

10
Spania îşi pierde nisipul de pe plaje din cauza eroziunii
10

560
Adevărul din spatele sărbătorilor legale în Europa: cât costă o zi liberă
560

42
Reformă în armata SUA - Militarii americani vor avea voie să poarte arme personale în bazele militare
42

1.839
Alertă europeană: UE ia în calcul raţionalizarea combustibilului / Comisar: „Ne aşteptăm ca situaţia să se înrăutăţească”
1.839

47
ONU se pregăteşte să voteze o rezoluţie privind deblocarea Strâmtorii Ormuz
47

4.528
Iranienii anunță că au doborât un avion F-35 american: Există șanse mici de supraviețuire a pilotului
4.528

30
Guvernul din Bangladesh a decis măsuri de reducere a consumului energetic pe fondul crizei din Orientul Mijlociu
30

35
IDF anunță că a ucis 15 agenți Hezbollah într-un recent atac aerian în sudul Libanului
35

53
VIDEO Cel puțin șapte răniți în urma deraierii unui tren de pasageri în Rusia
53

3.566
VIDEO Tiger Woods l-a sunat pe Donald Trump după accident: Imagini surprinse de bodycam
3.566

71
Spania denunţă ingerinţa SUA într-un caz de eutanasie
71

181
Armă cu unde de șoc - Prima grenadă nouă a armatei SUA de la Războiul din Vietnam
181

3.043
Trump ia la țintă infrastructura civilă iraniană: "Urmează podurile, apoi centralele electrice!"
3.043
















Comentează