Un număr de 2.296 locuri de muncă vacante sunt disponibile începând de miercuri, 1 septembrie, până miercuri, 8 septembrie, în evidenţele Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Munca (AMOFM) Bucureşti, potrivit datelor furnizate de către agenţii economici, se menţionează într-un comunicat publicat de instituţie.
Dintre acestea, 165 sunt destinate persoanelor cu studii superioare, 396 persoanelor cu studii medii, 1.466 pentru muncitorii calificaţi şi 269 pentru muncitorii necalificaţi.
Baza de date a locurilor de muncă vacante este în permanentă dinamică, astfel că AMOFM Bucureşti va publica zilnic, pe site-ul instituţiei, locurile de muncă vacante declarate de către angajatori, informează Agerpres.ro.
AMOFM Bucureşti furnizează gratuit serviciul de mediere a muncii, prin care se realizează punerea în legătură a angajatorilor cu persoanele în căutarea unui loc de muncă, în vederea stabilirii de raporturi de muncă sau de serviciu.
Totodată, AMOFM Bucureşti face cunoscute locurile de muncă vacante, comunicate de către angajatori, persoanelor în căutarea unui loc de muncă. Astfel, serviciul de mediere a muncii se acordă gratuit.
Comentează